Nuanțe false sau nenecesare
„Câteva cuvinte despre masca sub care se fofilează, câștigând teren, relativismul moral: reprezentantul său prin excelență — neo-progresistul de astăzi — a învățat să mintă mai rafinat decât predecesorii săi marxiști și, prin urmare, cu efecte mai pernicioase. El nu mai afirmă, cu orice ocazie, că albul este de fapt negru și că negrul e de fapt alb. El pretinde din ce în ce mai des că albul și negrul sunt două tușe de gri care aproape că nu se deosebesc. (Mai periculoasă decât minciuna „algebrică“, care pur și simplu răstoarnă ierarhiile, cea „topologică“ merge până la a revoca atât ideea însăși de ierarhie cât și pe aceea de opoziție.)
Culmea e că subtilitățile legate de nuanțe prosperă exact acolo unde ele nu se justifică prin nimic. În acest context, cât de ironic sună excesul de tente, de culori și de nuanțe în sensibilitatea de gen! Comedia fluidității genurilor apare în toată splendoarea ei chiar atunci când o compari cu sărăcia de nuanțe specifică tuturor discursurilor publice actuale. Cât de ironică apare multitudinea de partide politice — în Franța existau acum câțiva ani vreo trei sute — care, cu excepția câtorva nuanțe infime, au aproape același program!
Relativismul moral introduce nuanțe oriunde nu-i nevoie de ele. Acest relativism sfârșește prin a descoperi sute de nuanțe de gri aproape identice. Și diversitatea acestor nuanțe îl încântă. Pe măsură ce întreg continuumul de gradații dintre alb și negru devine o colecție de tușe din ce în ce mai greu de distins, pe măsură ce se îngustează această paletă de nuanțe extrem de limitată și pe măsură ce o privim — printr-un microscop fictiv — ca pe un univers în sine, așa-numita Diversitate devine o farsă. Această diversitate, fictivă și ea, va fi soclul pe care se va odihni viitoarea unanimitate, viitorul totalitarism.”Andrei Vieru
Intr-adevar, subtilitatile legate de nuante prolifereaza tocmai acolo unde nu sunt necesare, iar neomarxistul exemplifica exceptional fenomenul. Cu alte cuvinte, in aparenta si obiectiv vorbind, toate aceste nuante pe care Nou Limba asa-zisului progres [New Speak, ref Orwell, 1984] le introduce permanent in discurs nu au corespondent in realitate, nu se justifica prin nimic. Metodologic si psihologic insa, se justifica perfect. In continuare cateva clarificari.
Metodologia confuziei
Una din marile reusite ale Noii Stangi este confuzia semantica din care decurge cea valorica. Oricat de toxica aceasta reusita – si este -, nu te poti abtine sa nu admiri cum pur si simplu prin limbaj Noua Stanga a reusit sa deturneze si rastoarne aproape toate sensurile uzuale ale cuvintelor, efectul tuturor eufemismelor, vorbelor si nuantelor astfel inventate fiind unul paradoxal: mult clamata diversitate (de opinii, de identitati, de teorii, de culturi, de religii, de ideologii, samd) devine uniformitatea care anunta viitoarea unanimitate, respectiv Gandirea Unica si Vocea Unica atat de dragi Stangii. Iar de aici pana la transformarea sociala dorita, cea totalitara, in care orice nuanta neconvenabila minoritatii la putere este interzisa, mai e doar un pas.
Intr-adevar, asa cum corect a observat Andrei Vieru, toate aceste nuante relativizante moral – de tip adevarul e pe la mijloc, pe alaturi, mai sus, mai jos, mai la dreapta sau mai la stanga, in infinite nuante de gri – se inmultesc exponential exact acolo unde nu au nicio justificare reala. Sau cel putin nicio alta justificare decat aceea de a genera confuzie in masa. Insa acest lucru nu este o intamplare, ci un obiectiv metodologic harnic urmarit si pus in practica de Stanga postmoderna: o populatie confuza, mai ales in ce priveste absolutele morale, este o populatie mult mai usor manipulabila si deturnabila de la realitate. Deturnabila pe linia fictiunilor ideologice preferate. Iar daca poti s-o faci fara teroare armata si violenta fizica asa cum au procedat vechii marxisti in Rasarit, de ce nu? Si au facut-o: pe de o parte au derutat si paralizat un numar impresionant de preopinenti si adversari politici, iar pe de alta parte au sedus si atras un numar la fel de impresionant de adepti. Prin false nuante si limbaj. O reusita remarcabila, sa recunoastem, a intelectualilor, propagandistilor si ideologilor Noii Stangi. Totodata, cand n-ai nimic mai bun de facut in viata, cu prea mult timp liber, cu atatia bani bani la dispozitie – Stanga plateste bine, sa ne-ntelegem – si cand putin iti pasa de distrugerea pe care o lasi in urma, este pesemne inevitabil.
Frica de etichete si evadarea in nuante nenecesare
O alta reusita remarcabila de limbaj si nuante nenecesare este aceea ca pana si oamenii de bun simt, cu valori morale si optiuni politice de bun simt – adica de dreapta conservatoare sau clasic/traditional liberala – sunt derutati si se refugiaza in false identitati si nuante. Motivul principal este, pe langa confuzie, frica de etichetare neconvenabila. Rusinea de a fi perceput ca desuet, nesofisticat si neevoluat in raport de discursul la moda. Frica de marginalizare si de oprobriu public. Pentru ca, dupa cum bine remarca Roger Scruton:
„Printr-o neobosita campanie de intimidare, ganditorii de stanga au cautat sa faca inacceptabil faptul de a fi la dreapta. Ca regula generala, ei nu dau o definitie a ce ar insemna „dreapta”, nici nu explica de ce national socialismul [nazismul], fascismul si liberalismul economic ar trebui incluse in aceasta categorie [de dreapta]. In schimb sunt categorici asupra unui singur lucru. Odata identificat ca fiind de dreapta devii nedemn de argument; vederile tale sunt irelevante, caracterul discreditat, prezenta ta in lume o greseala. Nu esti un preopinent demn de polemica, ci o boala care trebuie eradicata.” – Fools, frauds and firebrands. Thinkers of the New Left, 2015
Intr-adevar. Nu e usor sa rezisti puzderiei de insulte si etichete aberante care ti se atribuie odata ce ideile tale contravin discursului Stangii. Cu atat mai putini rezista valului de dispret si ura astfel asmutite impotriva lor. In acelasi timp, cata vreme nu stii bine de ce te opui acestor mantre si ideologii – nu ai argument suficient si solid -, cata vreme propriile principii sunt subrede sau confuze, tentatia falselor nuante este irezistibila, ele devenind un refugiu confortabil.
Bunaoara, observ permanent prieteni inteligenti si corect orientati intuitiv – crestin, conservator sau liberal traditional, de dreapta -, care se tem sa-si asume public convingerile, identificandu-se ca „nici de dreapta, nici de stanga”; care cred ca liberalismul evoluat e de stanga sau ca ideologiile sunt depasite, noi traind acum in era postideologiei; sau care cred toate bazaconiile spuse despre crestinism si se simt rusinati sau vinovati de faptul ca sunt crestini.
Intuitia nu-i ajuta sa evite capcana falselor nuante pentru ca limbajul si ideile angajate de Stanga sunt in general contraintuitive. Ca sa rezisti acestor conditionari si agresiuni psihoemotionale permanente – pentru ca asta sunt – trebuie sa stii bine despre ce vorbesc si de ce. Trebuie sa le cunosti nu doar ideologia, ci si istoria, limbajul, metodologia si psihologia.
De exemplu, cum sa-ntelegi ca ceea ce in America de azi se identifica drept liberal nu e deloc liberal (unde liberal vine de la libertati individuale fundamentale), ci pur si simplu socialism rebotezat intentionat, daca nu stii ca in 1940, candidatul socialist la Casa Alba, domnul Norman Thomas, a avut aceasta stralucita idee de rebranding:
„Americanii nu vor accepta niciodată socialismul. Dar, sub numele de «liberalism», vor adopta întregul program socialist – şi, într-o zi, America va fi o naţiune socialistă, fără să ştie cum s-a întîmplat“.
America inca nu e socialista, dar o buna parte din populatie, cel mai radical segment al democratilor americani, cel „liberal”, isi doreste sa fie.
Sau cum sa rezisti mantrei ca crestinismul e la fel ca mahomedanismul, daca nu cunosti prescriptiile si rezultatele fundamental diferite ale celor doua religii? Cum sa nu te trezesti vorbind despre „terorism crestin”, convins ca el exista si are aceleasi motivatii sau rezultate ca cel musulman, daca nu ai notiunea si perspectiva istorica asupra fenomenului terorist? Cum sa rezisti ideii ca socialismul e preferabil capitalismului si ca primul a esuat permanent pentru ca a fost gresit aplicat, pentru ca s-ar fi ratat „nuante”, daca habar n-ai ce inseamna nici unul, nici altul? Si multe altele.
Concluzia de etapa: limbajul conteaza mai mult decat va dati seama si nuantele nu sunt intotdeauna necesare. Iar una din marile provocari ale epocii actuale este recuperarea memoriei si sensului istoric al cuvintelor importante.
Prin deturnarea limbajului si inventarea unei multitudini de false nuante, Stanga chiar a reusit sa induca o serie de patologii psihocomportamentale, incepand cu divortul de realitate. Patologii care, transformate in fenomene de masa, produc deja nu doar distrugeri culturale si morale, ci si importante pierderi materiale si de vieti omenesti – a se vedea numai efectele recente ale noii invazii musulmane a Europei, noua hijra. Numai un orb refuza sa ia act de aceasta realitate. Numai naivii cred ca va trece de la sine. Si sunt atatia…
