La 30 de ani de la căderea regimului comunist în România, nu avem încă un muzeu al terorii comuniste, sau al suferinței românești sub comunism. Toate demersurile făcute în acest scop de către diferite entități au fost sortite eșecului.
Cîteva inițiative private, la București și Sighet (Fundația Academia Civică), la Pitești (Memorialul Închisoarea Pitești) și Aiud (Fundația Aiud și Biserica Ortodoxă Română), la Gherla (Biserica Ortodoxă Română), nu reușesc să suplinească un mare Muzeu al Comunismului în capitală. Tentativele de a-l alcătui în Fortul 13 Jilava s-au soldat cu amenajarea precară a cîtorva camere, care oricum nu pot fi vizitate decît cu aprobări și măsuri de securitate speciale, specifice sistemului penitenciar din care clădirea încă face parte.
Milioane de români au fost închiși în pușcăriile de comuniste sau în lagăre de muncă, ori au primit domiciliu forțat (în condiții de detenție). Sute de mii, dacă nu milioane, au murit de pe urma toruturilor, foamei, frigului, lipsei de îngrijire medicală și a oricăror condiții civilizate de detenție. Zeci de mii au fost uciși în munți, acolo unde rezistau comunismului. Alte zeci de mii au fugit în exil, pentru a se salva, părăsindu-și familii, agoniseală, speranțe și doruri.
O țară întreagă a trecut printr-un proces de ”reeducare” (de tip marxist, adică împotriva valorilor firești ale societății românești de pînă la sfîrșitul celui de-al doilea război mondial) timp de peste patru decenii și a trăit într-o continuă frică și făcînd compromisuri morale dintre cele mai grave.
Comunismul a însemnat întruparea Răului în istorie. A fost un flagel social fără precedent.
Pentru ca toate acestea să nu mai fie posibile niciodată, ar trebui să ne îngrijim de memoria publică. Le sîntem datori cu adevărul celor care au murit și celor care se vor naște. Dar clasa noastră politică n-a considerat că un muzeu al comunismului din România ar fi o prioritate. N-a găsit nici resursele financiare, nici pe cele de voință politică pentru a clădi o instituție cu valoare terapeutică pentru societatea noastră.
La drept vorbind, fiind moștenitorii și profitorii structurilor comuniste, majoritatea politicienilor noștri n-au văzut în regimul comunist unul condamnabil.
În schimb, se dau de ceasul morții să găsească o soluție la pretențiile obraznice emise de Institutul Elie Wiesel, care vrea musai un muzeu al holocaustului în București.
Diriguitorii acestui Institut, care este finanțat din bani publici, au cerut pentru viitorul muzeu mai întîi Palatul Dacia, din centrul vechi, acolo unde a lucrat cîndva și Eminescu. Cu greu s-au mobilizat consilierii municipali pentru a respecta legea și a respinge această solicitare, după doi ani de hîrîieli în Justiție.
Acum, Institutul Wiesel pretinde să i se dea 5.300 de mp de teren din parcul istoric al Muzeului Antipa, loc pe care să-și construiască muzeul. Tot în răspărul legii. Conducerea Muzeului Antipa se opune, cu argumente irefutabile. Dar guvernul se grăbește să le facă pe plac tovarășilor de la Institutul Wiesel, prin mîna secretarului general Toni Greblă, pornind cîteva acte premergătoare. Exemplu tipic de dispreț comunist pentru tot ce înseamnă cultură, tradiție, patrimoniu… Și încă un argument pentru a duce pînă la capăt condamnarea comunismului. Întîi, prin eliminarea comuniștilor din funcții publice. Apoi, prin construirea unui muzeu al ororilor comuniste, care să trească toate conștiințele românești asupra acestei năpaste unice în istoria noastră. Pe urmă, ne vom putea ocupa și de un muzeu al holocaustului, așezat într-un loc potrivit cu importanța acestui episod în istoria noastră națională.
- Libertate, unitate, credibilitate* - 9 august 2024
- Noi și ”Înalta Poartă” - 8 aprilie 2024
- SUA – UE – România, sub spectrul acelorași amenințări - 26 februarie 2024
Fiindca noi ca popor nu am stiut si nu vom stii poate niciodata sa ne facem un trend de natie , si din partiile bune ale istoriei si nici din partile rele ale ei .Evreii pe aceste eveniment nefericit pentru poporul lor , dar ca o paranteza , acum exisata dovezii , ca ascensiunea nazimului a fost sustinuta chiar de capitalistii evrei de cetatenie americana , ca o pondere ideolgica impotriva comunismului , si ca o afacere privind inarmarea Germaniei naziste , dar revin evreii au stiut sa isi refaca o tara , politic , economic si militar , tocmai pe suferinta lor , noi pe suferinta noastra m distrus o tara asa cum era ea cu bune si cu rele , in toti acesti 30 de ani , si continuam cu perseveranta sa o desfintam de tot .Diferenta de lideri si mentalitate , noi doi avem pe ” Decebal si pe Traian ” ca tati , fara mama .Unde este ” mama ” unde este ” ea” in mentalitatea de 2000 de ani a acestui popor ” , revenim si precizam ” Du-te la ostire , pentru tara mori , si -ti va fii pamantul incoronat cu florii ” , mama lui Stefan cel Mare , in poezia romaneasca , dar oare cand in afara de florii pe mormant , vom avea si linistea sacrificiului cu folos , prin continuitatea faptelor noastre bune ? cu stima
De ce? Raspunsul la intrebarea din titlul articolului este simpla ! Deoarece unii conduc pe altii, iar cei ce conduc sunt responsabili de genocidul impotriva celor subjugati.
Hotii striga ”Hotii!”. Sau, pentru unii, oamenii ucisi de comunisti sunt mult mai putin importanti decat cei ucisi de nazisti, mai ales cand cei ce ucideau in comunism erau cei ucisi in nazism… sau poate am incurcat eu semnatica termenilor si responsabilitatile faptelor.
De ce? Simplu…nu ne pasa!
De ce? Simplu…pentru ca nu ne pasa…