Cea mai mare cinstire a înaintașilor noștri este să-i luăm drept modele și să le apărăm moștenirea. Și nu doar prin cuvînt, ci mai ales prin faptă. A rămîne inerți, cînd memoria lor este pusă sub lacăt, este o dovadă a lipsei de bărbăție și, mai mult, o trădare.
În condițiile în care o mînă de etnici maghiari, cu mințile tulburate și ațîțați de politicieni UDMR și din Ungaria, au îndrăznit să profaneze mormintele ostașilor români din cimitirul internațional de la Valea Uzului și să pună sub interdicție comemorarea lor, era obligatoriu ca, de Ziua Eroilor, românii să meargă acolo, să evoce cît le datorăm celor care s-au jertfit pentru țară și să oficieze o slujbă de pomenire. Așa s-a și întîmplat. Aproximativ două mii de tineri români au ajuns în după-amiaza lui 6 Iunie a.c. la Valea Uzului, în acest scop. Doar că n-au putut să-și urmeze programul nestingheriți, pentru că o mie de etnici maghiari au înconjurat cimitirul, riscînd o confruntare cu urmări grave. Spre lauda românilor, n-a avut loc o luptă. Jandarmeria a fost și ea la înălțime și a strunit mulțimile, fără să apeleze la mijloace contondente. În cele din urmă, românii au forțat cu succes intrarea în cimitir. Singurele violențe au fost verbale, iar unica stricăciune a fost poarta, care a trebuit ruptă, pentru că fusese legată cu lanțuri.
Au urmat discursurile unor lideri ai organizațiilor civice românești prezente și un parastas. La final, participanții au pus flori și lumînări aprinse la mormintele tuturor soldaților îngropați acolo, inclusiv la cele ale maghiarilor. Un gest frumos și inspirat.
Acțiunea a fost un fel de a demonstra că România nu este un sat fără cîini. O declarație justificată și necesară.
Evenimentele recente de la Valea Uzului sînt consecința firească a unei strategii greșite a statului român în chestiunea provocărilor maghiare neîntrerupte din ultimii ani.
Statul român a considerat că dacă va ignora manifestările șovine ale unor cetățeni români de origine maghiară, sau atacurile piezișe ale unor oficiali ungari care uită de diplomație, inclusiv cînd se află pe teritoriul românesc, și dacă este concesiv față de pretențiile nemăsurate ale UDMR, va fi pace. Numai că ambițiile și îndrăzneala politicienilor maghiari de aici și de la Budapesta au fost alimentate în permanență exact de lipsa unei reacții adecvate a statului român.
Profesorul Dan Dungaciu, președintele Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române „Ion I.C.Bratianu”, a avertizat în repetate rînduri, în mod public, asupra acestei erori de poziționare. Degeaba!
Într-un interviu pe care mi l-a acordat pentru ”Formula As”, Dan Dungaciu a opinat că atunci cînd chiar ne va ajunge cuțitul la os, statul nu va mai putea face nimic sau orice va face va părea extrem, iar România ar putea fi taxată ca atare de partenerii noștri externi. Pentru că tot ce am cedat maghiarilor este considerat deja un drept inalienabil, iar toate loviturile încasate fără murmur ne califică drept ciuca bătăilor, care n-are drept la revoltă.
Dan Dungaciu nu a prevăzut însă – sau, în orice caz, n-a exprimat o asemenea posibilitate – că strategia pierzătoare a statului va da naștere unei reacții din partea societății civile. Una care pe 6 Iunie a.c. a putut fi gestionată, dar care poate degenera în violențe regretabile.
Îi văd însă pe mulți, inclusiv oameni de dreapta, că acum ridică sprîncene, ori expediază toată povestea sub o etichetă, „manevre securiste”, sau alta, „naționalism de grotă”.
Nu e așa de simplu. Cu atît mai mult cu cît e legitimă indignarea românilor cu privire la abuzurile săvîrșite, în ultima vreme, de etnici maghiari la cimitirul eroilor din Valea Uzului. Și, pe de altă parte, pentru că nu există nici un argument care să susțină ideea de „manevră securistă”. Cui ar folosi un conflict interetnic sîngeros în Transilvania? Politicienilor de la putere, celor din opoziție, serviciilor secrete? Și în ce fel? Dacă tot aruncăm o bănuială, măcar să mergem cu scenariul pînă la capăt.
În opinia mea, odată cu protestul de după sinistrul de la „Colectiv”, am intrat într-o zodie a manifestărilor de stradă radicale. Care manifestări, atenție!, deși sînt mai degrabă instrumente ale Stîngii, nu sînt ocolite nici de Dreapta, în situații de urgență sau de inflamare emoțională. Așa se explică bunăoară faptul că pentru Roșia Montană și pentru independența Justiției au manifestat cot la cot oameni de dreapta și de stînga.
Pe de altă parte, s-au strîns deja multe momente în care oamenii de Dreapta au reacționat singuri în stradă pentru a apăra anumite simboluri religioase (Sfinții Închisorilor), principii morale (contra propagandei homo), elemente identitare (limba română), sau pentru a cere ceva (reunificarea țării) etc.
Așadar, nu m-aș mira ca, pe măsură ce statul român lasă garda mai jos – si nu doar in chestiunea maghiară -, să crească numărul, intensitatea și amploarea reacțiilor civice.
Ceva asemănător s-a întîmplat în anii 1920-1930. Iar răspunsul statului a împins societatea într-o spirală a violenței.
Poate că, măcar avînd această experiență în minte, cei responsabili astăzi vor acționa de acum cu mai multă înțelepciune. Și nu mă refer doar la acțiunile „pompierești”, de stingere a incendiilor după ce se produc, ci la o schimbare de strategie în legătură cu toate probleme sensibile – care nu trebuie ascunse, nici agitate, ci rezolvate.
- Libertate, unitate, credibilitate* - 9 august 2024
- Noi și ”Înalta Poartă” - 8 aprilie 2024
- SUA – UE – România, sub spectrul acelorași amenințări - 26 februarie 2024
Am doi strabunici ingropati in Transilvania , in 1916 , unul venit din Cadrilater , Balcic , unul de langa Ploiesti , cel din Cadrilater ingropat la Sibiu , cel din Ploiesti , la MARASESTI , dar oare cei care asista din Ardeal la aceasta batjocura , si care nu si-au ingropat niciodata ” mosii ” dincolo DE CARPATII , cat mai astepta sa fie cu aceasta tara , numita ROMANIA si cu pamantul nostru de 2000 DE ANI , DOAR REGATUL ” BATJOCORIT DE EI ” .” MITICII ” , SA STIE CA ESTE ROMAN ?
Foarte bun comentariul, bravo!