Prin cruce la lumină

de

In faţa problemelor grandioase cari se strecoară sub ochii noștri, massele mari stau fără pic de orientare. Se desfășoară răsboaie mondiale și cad mii de hecatombe victime umane fără să se ştie cine le-a pornit și cu ce ţintă. Se urzesc revoluţii se dau loviturii de stat, puse la cale de „mâna ocultă“, iar autorii satanici stau la o parte — căci frontul de sânge este deschis pentru alții — şi privesc înduioșaţi cetele de nebuni ce se masacrează… Şi acest dezastru se pune la cale adeseori în viața popoarelor, deşi simțim cu toții tainica șoaptă, că este o supremă imoralitate să faci din gloatele omeneşti turme necuvântătoare!…

In iadul politicianismului modern se țese la fel pânza intrigelor scârboase și pentru ochii lumei toate se prezintă în lumina falșului, pentru a creia cât mai multă dezorientare și cât mai lugubre decepţii, când se pune la punct înfăptuirea binelui pentru țară, a acelui „bonum commune“ care constitue dorui fierbinte al sufetelor românești. Din acest motiv nu e mirare că lumea de bine privește cu oroare frământările hâdoase ale vieţii politice. Aci este piața de carneval, pe care figurile cele mai scelerate ale societății îmbracă masca de oroare. Aci se face uz de semnul crucii, deşi lipseşte şi umbra de respect pentru cruce. Aci se etalează dragostea fățărită pentru principiile creştine, deşi în programele politice nici pomeneală de idealul creştin… Lumea stă dezorientată şi caută cu lampa lui Diogen pe oamenii cinstiți, convinşi creştini fără să le dea de urmă.

In căutarea adevărului vom încerca să stabilim câteva puncte de orientare.

1. Programele politice de azi nu sunt creștine, deşi la aparenţă toată lumea cu rol politic arată zimbete de dragoste pentru concepţia creştină. Liberalismul bunăoară proclama dreptul la capital şi la proprietate, fără nici un fel de considerație a vr’unei norme morale. Laissez faire, laissez passer, adică tu Stat nu purta grija de felul cum acţionează individul în viaţa economică. Forţa poate să primeze dreptul, cel mai tare pe teren economic poate să înghită pe cel mai slab.

Socialismul democrat vrea dreptul la muncă și se declară împotrivă capitalului şi a proprietății individuale. Proclamă lupta de clasă şi în acest timp cultivă ura fratricidă. Brunetiere constatată, că întrucât socialismul democrat are o simpatie pentru cei umili, se inspiră din „misereor super turbam“ din Evangelie, iar întrucât vrea o egalitate între oameni, se inspiră din patrimoniul de principii al lui Crist. Tot la acest autor se fixează că libertatea, egalitatea şi frăţietatea, cari constitue baza morală a socialismului, au văzut lumina lumei singur prin creștinism, nu prin antichitatea  greco-latină ori civilizația musulmană, deși au existat şi în era acestora revoluţii sociale. Emil de Laveleye declară documentat, că socialismul prin tendința de ameliorare a condițiunilor morale, intelectuale şi materiale a muncitorimei, purcede din inspiraţia creştină.

Drepturi vreau şi liberalii şi socialiştii democrați, însă de datorințe nu vreau să știe. Aceasta l-a îndemnat pe sociologul creștin Natale Furco să facă definiţia: „II liberalismo e figlio e il socialismo nipote diquella Rivoluzione francese che proclamo bensi i diritti dell uomo, ma si dimentico invece dei suoi doveri”.

Solidarismul naţional, pe care se întemeiază Partidul Naţional Român, nu se reazimă pe principii stator­nice şi nici nu vrea să audă de Creştinism, După vorba dlui M. Popoviciu (în broşura „Solidarismul politic”): „Ideile şi năzuinţele se schimbă, sunt supuse şi ele veşni­cei prefaceri, ele cresc, înfloresc, apoi petalele lor se ofilesc şi cad una câte una”.

Multe s’ar putea spune aci. Sepoate dovedi incontestabil, că în concepţiile programelor politice ro­mâneşti de azi lipseşte idealul creş­tin cu desăvârşire, deşi majoritatea aderenţilor diferitelor partide sunt creştini, zice-se, valid botezaţi. Dacă totuşi se admite o libertate de con­ştiinţă pentru cultele creştine, se face din dorinţa de a avea un as­pect democratic şi modern, cu sim­patia reprezentanţilor diferitelor culte faţă de guvernanţi. Sunt oameni de greutate, cari au făcut declaraţia categorică, opusă concepţiei creştine, că ei nu vreau decât un stat laic şi modern, adică lipsit total de ca­racterul creştin, poreclit „conservativ şi medieval”.

2. Neamul românesc este un neam creştin. Din acest motiv, dacă între intelectualii noştri în toată ţara nu am găsi nici un singur aderent al concepţiei creştine integrale, şi atunci ne-am putea mândri, că România întregită este un stat creştin.

In faţa acestui fapt incontestabil se impune concluzia firească şi lo­gică a dreptului nostru, să facem, ca în ţara aceasta să domineze mo­rala lui Isus Hristos, în toate func­ţiunile vieţii publice.

3. Organizaţia elementului creştin din tot cuprinsul României întregite în jurul flamurei albe creştine nu este admisibil să rămână pe planul al doilea.

Nu prin negaţiuni vrem noi să clădim falnicul castel al României întregite, ci prin operă constructivă.

4. Avem credinţa, că asanarea morală a ţării nu se poate face prin fraze sforăitoare şi lamentabile iere­miade gazetăreşti, ci prin întrona­rea principiului de educaţie naţio­nală creştină universală, adică a tuturor fiilor neamului, în orişice fel de ocupaţiune s’ar găsi. Vrem să formăm conştiinţe şi caractere creştineşti în şcoli, armată, admini­straţie, comerţ, industrie şi în toate manifestaţiunile vieţii publice. „In­staurare omnia în Christo” este idealul, ce-l urmărim.

Cine cunoaşte formidabila forţă vie de regenerare a doctrinei şi şcoalei creştine, nu se îndoieşte nici un moment, că aci găsim calea sfântă a cinstei, a justiţiei, simţului de datorie, şi a tuturor virtuţilor, cari formează temelia statelor. „Ju­stiţia est fundamentum regnorum, ablata justiţia quid sunt regna, nisi magna latrocinia”.

5. Necesitatea concepţiei religioase la baza solidităţii naţionale este un adevăr care nu suferă nici un co­rectiv. Platon susţine că într’un stat bine organizat totdeauna s’a culti­vat religiunea. Xenofon e de con­vingerea că naţiunile distinse prin pietate şi religiozitate au fost cele mai trainice şi mai înţelepte.

Herodot numeşte nebun pe Kambises care şi-a bătut joc de religiune. Cicero declară că Romanii au dobândit domnia lumii, nu într’atât prin eroism, cât mai mult prin re­ligiozitate. Contele Mirabeau susţine că dogmele religiunei promovează în toate chipurile, binele statului şi al individului, Ateizmul la conducerea statului prin nimicirea sancţiunei ve­şnice a păcatului dă curs liber tu­turor patimilor, cari odată deslănţuite pe toată întinderea nu mai pot fi ţinute în frâu de paragrafii legi­lor civile. De ce nu am considera pilda atât de eclatantă a tăriei na­ţionale evreeşti, legate pentru vea­curi prin forţa religioasă mozaică?

Până şi Voltaire, deşi certat cu orice concepţie religioasă, spune că ateismul la cârma unui stat este mai rău decât superstiţia păgânilor pentrucă aceştia aveau respect cel puţin de zeii lor falşi, însă ateismul nu se teme de nimic; şi deci atât este de necesară credinţa în Dum­nezeu încât dacă n’ar exista Dum­nezeu ar trebui creat „Si Dieu n’exitait pas, il faudrait l’inventer”. Nu omnilicenţa statului nici „Ars fallendi homines” a cârmuirilor machiavellice, cari trăiesc din aparenţe… „tutto pieta, tutto fede, tutto integrita, tutto religione”, este garanţia trăiniciei unui neam; ci dreptatea evanghelică integrală şi sinceră.

Împăratul Solomon a spus pilda „Dreptatea înalţă neamul, iară pă­catele împuţinează seminţiile” (Pilde 14-15)

6. Succesul unei organizaţii în jurul programului naţional creştin este absolut sigur. Pentru unul care a făcut cât de mică experienţă în opera de organizare muncitorească ori de altă natură, ştie ce forţă rezidă in­tr’o organizaţie cât de mică. Când România creştină ar păşi unită umăr la umăr şi ar încerca extirparea ră­ului moral în care se zbate astăzi ţara, cu sigur s’ar cutremura toată banda mişeilor şi parazitarilor şi ar lua-o la fugă ca stafiile, duhurile rele şi lighioanele nocturne la apro­pierea revărsatului zorilor.

Să nu ne sperie tembelismul şi ignoranţa multora lipsiţi şi de cel mai elementar simţ politic, cari nu vor pricepe imediat uriaşa forţă sal­vatoare ce o are idealul naţional creştin.

Trebuie să vină vremea, când să putem zice că ochii ni s’au deschis la toţi occulta fiunt clara. Ceaţa fa­tală se ridică încet, încet sub pute­rea sublimă şi caldă a geniului na­ţional creştin, mândru ca un soare pe bolta albastră şi lasă să ni se strecoare privirile spre câmpiile fee­rice ale viitorului ce este hărăzit Românilor.

Scripturile sfinte spun: „Frate de frate ajutat e ca o cetate tare şi înaltă şi stăpâneşte ca o împărăţie întemeiată” (Pilde 18-19); şi astfel confirmă adevărul tăriei câştigate pe calea organizaţiei.

Am ferma convingere că puterea crucii lui Crist va strânge într’o ar­mată eroică pe toţi adevăraţii Ro­mâni în jurul flamurei albe a idea­lului naţional creştin. Prin cruce ni se aduce lumina, per crucem ad lucem, şi prin lumină învierea noa­stră în România întregită.

Dr. Titus Malaiu, profesor de Academie

(Material preluat din publicația România Întregită, anul I, nr 4 din 15 martie 1925)

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost

Un comentariu la „Prin cruce la lumină”

Comentariile sunt închise.