Socialiștii presează ACUM pentru un acord politic care va duce la federalizarea Republicii Moldova

Documentul ar spune și că ”Basarabia NU e România”

Președintele fracțiunii parlamentare a Partidului Socialiștilor, Vlad Bătrîncea, a solicitat liderilor Blocului politic ACUM semnarea de urgență a acordului politic între PSRM și Blocul ACUM, înțelegere în care vor fi trasate obiectivele politicii interne și externe ale statului moldovean. Potrivit fruntașului socialiștilor moldoveni acest acord ar trebui să fie semnat în săptămâna 12 – 17 august 2019. De aici.

Iar Comitetul Executiv Politic al PSRM a recomandat deputaților socialiști același lucru astăzi.

Anterior, președintele Dodon a propus, iar premierul Maia Sandu a acceptat, un moratoriu pe subiectele care ar putea dezbina noua  alianță de guvernare, tematici lingvistice, istorice, culturale și cele legate de procesul de reglementare a diferendumului transnistrean. Reprezentanți ai Blocului politic ACUM și ai PSRM au sugerat că renunțarea la discuțiile în contradictoriu ar contribui la dezghețarea relațiilor economice ale Republicii Moldova cu Federația Rusă.

Într-un interviu pentru TASS, premierul moldovean a anunțat că acceptă invitația primului ministru al Federației Ruse de a vizita  la Moscova la începutul lunii septembrie. Maia Sandu a declarat că planifică să discute toate subiectele de pe agenda biliaterală a celor două state, „în primul rând aspecte comerciale, șederea cetățenilor moldoveni în Rusia, problemele reglementării conflictului transnistrean și prezența militară rusă în regiune”. De aici

Într-o altă apariție de presă primul ministru moldovean a spus că este compatibilă cu președintele Igor Dodon și că au o conlucrare cât se poate de bună. De aici.

Există mai multe premise pentru ca semnarea acordului de colaborare dintre PSRM și Blocul politic ACUM să devină realitate. La data scrierii acestui text, colaborarea dintre cele trei formațiuni politice are loc în baza unui acord temporar.

Un agreement de guvernare între cele trei formațiuni politice ar oferi garanții de guvernare pentru patru ani și ar oferi fundamentul necesar pentru semnarea unui pact de neagresiune electorală la viitoarele alegeri locale între Maia Sandu/Andrei Năstase și Igor Dodon/Zinaida Greceanâi. Ar oferi stabilitate politică statului moldovean și ar evita potențiale alegeri anticipate.

Ar fi o dovadă a pragmatismului și realismului politic al celor trei lideri de partid. Dar și de cinism în fața propriilor alegători – în perioada electorală cei doi lideri ai Blocului politic ACUM au semnat o declarație publică în care se angajau că nu vor face alianță politică cu Partidul Socialiștilor. Socialiștii declarau că nu vor semna acorduri de colaborare cu dreapta politică.

În condițiile în care socialiștii moldoveni și-au adjudecat în Cabinetul Maia Sandu funcții în ministerele de forță (mai puțin Ministerul de Interne) solicitarea semnării de urgență a unui acord de guvernare este o măsură de clarificare a viitoarelor poziții electorale – o acțiune politică care, din punctul de vedere al socialiștilor moldoveni, are justificare.

Probabil, premierul Maia Sandu a conștientizat că semnarea unui acord cu Partidul Socialiștilor atrage costuri politice ridicate. Atât în fața simpatizanților interni ai Blocului politic ACUM, cât și în fața celor externi. De aici reticența vizibilă în a răspunde tranșant socialiștilor.

Parafarea Acordului politic dintre PSRM și Blocul politic ACUM va garanta prezența la guvernare a Cabinetului Sandu timp de patru ani. Dar va fi și un semnal geopolitic transmis Bucureștiului – cel al asumării politicilor pro-Moldova lansate de Igor Dodon și Vlad Plahotniuc după alegerile parlamentare din februarie 2019. Un semnal geopolitic al faptului că Moldova nu e România, cu toate responsabilitățile care apar.

Am afirmat că semnarea unui Acord politic dintre PSRM și Blocul politic ACUM va  avea ca finalitate victoria lui Ion Ceban la Primăria municipiului Chișinău.

Pe data de 22 iulie președintele Dodon a convocat ședința Comitetului organizatoric responsabil de pregătirea și desfășurarea acțiunilor dedicate aniversării a 75-a de la eliberarea Moldovei de fascism. Potrivit instituției prezidențiale la  24 august  Republica Moldova va sărbători aniversarea a 75-a de la eliberarea Chișinăului de fascism. De aici.

Doar că, la data de 1 august 2019 premierul Maia Sandu a anunțat public, că executivul pe care îl conduce intenționează să obțină un împrumut de la statul român. De aici.

Voi aminti că autoritățile moldovene ar trebui în septembrie 2019 să returneze României o tranșă de 25 de milioane de euro pentru împrumutul acordat în anul 2015.

În condițiile în care autoritățile moldovene își asumă politicile pro-moldoveniste și transmit semnale geopolitice care vorbesc despre instituirea unui cordon sanitar pe râul Prut, în condițiile în care instituția prezidențială își asumă sărbătorirea datei de 24 august ca data eliberării Chișinăului de trupele fasciste, devine  foarte clar că decidenții politici moldoveni subliniază, apăsat, că Moldova nu e România.

Acest lucru, la București, este conștientizat. Motiv pentru care statul român a respectat și va respecta suveranitatea Republicii Moldova și votul cetățenilor săi, ca și alegerile și deciziile celor aflați în funcții decizionale. Este dreptul decidenților moldoveni să își aleagă vectorul de dezvoltare pe care îl consideră a fi cel mai bun pentru statul moldovean. În același timp, este dreptul cetățenilor români cu domiciliul între Prut și Nistru să aibe opinii diferite de cele ale decidenților politici, trecuți ori actuali.

Dar, în condițiile în care Chișinăul oficial își asumă discursul destinat Bucureștiului, că Moldova nu e România, consider că statul român, principal susținător financiar, economic şi politico-diplomatic al statului moldovean, nu are nici un fel de obligații față de autoritățile de la Chișinău. Statul român are obligații doar în fața cetățenilor săi.

Frate – frate, dar brânza-i pe bani!

Victor Nichituș

About Victor Nichituș

Născut în 1966 la Bacău, este jurnalist din 1992. Trăiește la Chișinău, a fost corespondent al mai multor ziare și posturi de radio din România, iar astăzi lucrează pentru Național FM și powerpolitics.ro.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost