Partidul speranței românești și-a ales conducerea

Pe scena politică românească a intrat de ieri un competitor extrem de serios: Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), partidul de dreapta așteptat de 30 de ani. Lansat pe 1 Decembrie 2019, la Alba Iulia, într-o zi și într-un loc cu o încărcătură simbolică foarte importantă pentru toți românii, AUR și-a ținut primul său Congres pe 24 Ianuarie a.c., de Ziua Unirii Principatelor Române, ca să-și sublinieze mai mult idealul pe care îl afirmă chiar numele partidului. Congresul s-a întrunit pentru adoptarea statutului și a programului politic al AUR, precum și pentru alegerea conducerii partidului. Liderii AUR sînt George Simion (33 de ani), Claudiu Târziu (47 de ani) și Sorin Lavric (52 de ani).

Pentru normalitate și dreptate

AUR se distinge în peisajul politic autohton prin valorile, principiile, programul și prin componența sa. AUR asumă patru valori cardinale de dreapta: familia, națiunea, credința și libertatea. Și este călăuzit de șapte principii fundamentale: principiul unionist, principiul personalist, principiul proprietății private, principiul recursului la tradiție, principiul raportării la realitatea specifică, principiul meritocratic și principiul spiritului de sacrificiu.

Afirmat ca partid conservator, AUR își propune să restaureze normalitatea în România și să facă dreptate românilor de pretudineni.

Printre obiectivele anunțate la Congres de către liderii partidului se numără: revenirea acasă a Basarabiei; sprijinirea familiei și încurajarea nașterii de prunci; apărarea Bisericii de atacurile seculariste și susținerea activităților ei filantropice și culturale; recuperarea resurselor naturale ale țării, care trebuie să fie folosite în beneficiul românilor; crearea unui climat prielnic pentru întoarcerea acasă a celor plecați în străinătate; dezvoltarea infrastructurii, educației și sistemului de sănătate; eliminarea taxării nejustificate a muncii și apărarea libertății, care este tot mai amenințată și la noi de cenzura ideologică de tip neomarxist.

Un partid al românilor de pretutindeni

AUR este prima formațiune politică dedicată cu adevărat românilor din toată lumea, celor dintre hotarele statului român și, în egală măsură, celor din regiunile istorice românești despărțite astăzi de trupul țări, ca și celor aflați în exil economic. Ca dovadă, au fost deja deschise filiale ale AUR în Marea Britanie și Spania, iar peste cîteva zile se va lansa oficial și filiala Italia. Vor urma și altele, peste tot unde există comunități de români.

De asemenea, patrioții din Republica Moldova au fost reprezentați de două voci foarte puternice la Congresul AUR, care i-au emoționat pînă la lacrimi pe participanți: Valeriu Munteanu (președintele partidului Uniunea Salvați Basarabia, cofondator al Mișcării Politice Unirea, fost deputat și ministru al Mediului) și Alecu Reniță (președintele Mișcării Ecologiste din Moldova, jurnalist, fost deținut politic sub regimul comunist pentru convingerile lui unioniste și fost deputat în Parlamentul de la Chișinău pentru două mandate).

O formațiune politică pornită din societatea civilă

Covîrșitoarea majoritate a membrilor AUR, peste 90%, nu au mai făcut politică partinică. Mare parte dintre ei însă provin din societatea civilă activă, luptînd de-a lungul anilor, cu mijloace specifice, pentru re-unirea Basarabiei cu România, pentru apărarea vieții și a familiei sau pentru redarea demnității naționale, prin apelul la istoria adevărată a românilor, plină de eroi, martiri și sfinți.

Începând de ieri, AUR este condus de o Președinție, alcătuită din copreședinții George Simion (fost lider al Platformei Unioniste ”Acțiunea 2012”) și Claudiu Târziu (jurnalist, scriitor și președinte al Asociației ”Rost”; a fost și unul dintre liderii Coaliției pentru Familie) și din președintele Senatului, Sorin Lavric (scriitor și animator cultural) și de un Birou de Conducere Național din care fac parte: Secretarul General Cristian David, vicepreședinții Robert Alecu, Diana Enache, Mihai Rădulescu, Mihail Albișteanu, Alexandru Florian Săraru, Marius Dorin Lulea (Președinte al organizației oamenilor de afaceri), Adela-Ioana Grăjdeanu-Târziu (Președinte al organizației de femei), Călin Balabasciuc (Președinte al organizației de tineret), Cosmin-Teodor Iosub (Prim-vicepreședinte al organizației de tineret) și Ariadna Elena Cârligeanu (Secretar general al organizației de tineret). La vîrful partiului au mai fost desemnați: Dan Marinescu (Trezorier), Mircea Gheorgheosu (Purtător de cuvânt), Alexandru Bordian și Cristina Jalbă (Secretari Executivi).

Personalități culturale care girează AUR

Senatul este o structură consultativă, un Sfat al înțelepților, care girează direcția politică a AUR, din care fac parte: Sorin Lavric – scriitor, filosof și profesor universitar, Magda Ursache – scriitoare, Ion Papuc –  scriitor, traducător și filosof, Horia Paștina – pictor și profesor universitar, co-fondator al grupului „Prolog”, Costion Nicolescu – etnolog, doctor în teologie, publicist prolific, fost director al Muzeului Țăranului Român, Adrian Dinu Rachieru – doctor în Sociologie, rector la Universității „Tibiscus” din Timișoara, Nicolae Colțoiu – medic, unul dintre liderii mișcării pro-life din România, Gellu Dorian – poet, romancier, redactorul-șef al revistei de cultură „Hyperion”, Dan Stanca – romancier și Mihail Șleahtițchi – psiholog, profesor universitar, fost deputat, fost ministru al Educatiei în Republica Moldova.

”Schimbă clasa politică!”

Încă de la înființare, AUR a promis că va face eforturi pentru resetarea clasei politice. La finalul Congresului din 24 Ianuarie a.c., George Simion a anunțat declanașarea campaniei ”Schimbă primarul!”, care vizează, în mod evident, alegerile locale de anul acesta, dar nu numai, ci se constituie în începutul unor demersuri care au ca scop ultim schimbarea clasei politice. Astfel, AUR se vrea o platformă politică pe care să poată candida oamenii de valoare care pînă acum nu au găsit susținere în acest sens la celelalte partide sau care au mai candidat ca independenți și înțeleg că au nevoie de o echipă de sprijin, atît în campania electorală care urmează, cît și în acțiunea politică pe care o vor desfășura în primării, consiliile locale și consiliile județene, dacă vor fi aleși. AUR a selectat deja o sută de candidați și a început pregătirea lor pentru campanie. Pe site-ul www.partidulaur.ro se pot înscrie toți cei care vor să contribuie la ameliorarea clasei politice și, implicit, la îmbunătățirea vieții noastre sociale și politice.

Declarații

”Pentru ca AUR să joace un rol însemnat în viitorul României, fiecare membru din AUR trebuie să îndeplinească trei condiţii: 1) să aibă acea stare de spirit pe care i-o dă certitudinea că slujeşte unei cauze drepte, pentru a cărei atingere nu e nevoie să facă rău altora; dacă va avea o asemenea stare de spirit, el va fi un vector de răspîndire prin contagiune psihică, caz în care AUR va tinde spre pragul unui fenomen de masă; 2) să intre în AUR cu convingerea că  ultimul lucru pe care şi-l doreşte este să confirme deplorabila părere pe care românii o au despre cei care fac politică, aceea că toţi urmăresc un singur ţel: căpătuirea. Mesajul nostru către alegători este: noi nu facem politică din calcul, din interes sau din poftă de parvenire, noi facem politică din credinţă faţă de Dumnezeu şi din devoţiune faţă de înaintaşi; 3) să aibă ambiţia de a servi drept model de conduită pentru semenii cu care are de-a face, iar pentru asta nu trebuie decît să respecte normele de morală creștină. Așa să ne ajute Dumnezeu!”Sorin Lavric, președintele Senatului AUR

”Frații noștri de peste Prut sînt parte integrantă a națiunii române și a AUR, despre care sperăm că îi va aduce laolaltă, cît mai repede, pe toți unioniștii. Printre vorbitori l-am remarcat pe cel mai potrivit om pentru a fi viitorul președinte al R. Moldova: Alecu Reniță.

Sînt convins că într-un viitor nu prea îndepărtat vom fi iarăși Regatul României Mari și națiunea română nu va mai avea graniță la Prut.”George Simion, copreședinte al AUR

”Există puternice tentative de îngrădire și chiar de suprimare a libertății de conștiință și de exprimare și la meridian românesc. De pildă, se încearcă ghetoizarea Bisericii, excluderea credinței din spațiul public, impunerea ideologiei LGBT prin lege și, de asemenea, eliminarea din istoria și din cultura națională a unor personalități proeminente care nu corespund calapodului ideologic de sorginte neomarxistă. Vom acționa programatic împotriva acestor atacuri la adresa libertății și a altora de același fel.”Claudiu Târziu, copreședinte al AUR


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


2 comentarii la „Partidul speranței românești și-a ales conducerea”

  1. O veste foarte buna!. Si o mare si placuta surpriza de a-l vedea pe dl. Sorin Lavric in conducere! Asta nu inseamna ca nu ne bucuram la fel de mult de implicarea dlui Claudiu Tarziu (si de toti ceilalti), insa de la dansul ne asteptam.
    Foarte reprezentative cele 3 conditii enumerate de Sorin Lavric. Sa speram ca prin ele ii vom contamina si pe multi oameni deosebiti, dar nehotariti, a caror intrebari reprezentative sunt:
    – Ce oameni (deosebiti, cunoscuti) sunt in AUR? Acum se vede. E un inceput f. promitator.
    – Ce sanse sunt? Chiar sunt sanse. Cred ca cei 130 de mii de votanti ai lui George Simion si cei care nu au reusit sa-l voteze, desi au dorit asta, pot multiplica relativ usor numarul viitorilor votanti AUR. Insa mai presus de toate, nu conteaza victoria, ci lupta! – Lupta cea buna, alaturi de cei buni.

Comentariile sunt închise.