Numele unui intelectual de marcă circulă zilele acestea mai mult ca oricând în mediile de informare, indiferent de orientarea lor. E vorba de filosoful englez Roger Scruton (1944-2020), care a încetat din viaţă recent, pe 12 ianuarie, răpus de cancer.
În cazul său vorbim de una din cele mai importante figuri intelectuale ale conservatorismului ultimelor decenii. Adept al firescului şi al bunului-simţ în vorbă, atitudine şi cugetare, cu un temperament şi un stil tipic britanic, Scruton a fost tot un produs intelectual al frământatului an 1968, marcat în vestul Europei de revoltele studenţilor îndoctrinaţi de comunism. Numai că el s-a profilat cu o orientare opusă acestui stângism care de atunci încoace a acaparat treptat mai toate mediile academice şi politice occidentale. A fost una din puţinele voci care s-a opus în permanenţă acestui tăvălug dizolvant al ideologiilor de cabinet ale leftismului contemporan, cu tendinţele lor de inginerie socială şi de transformare a realităţii în conformitate cu patul procustian al imaginarului propriilor concepţii zămislite de aburii întunecaţi ai ideologiei. S-a implicat şi în vremea războiului rece, vizitând ţări aflate dincolo de Cortina de Fier şi iniţiind legături cu intelectuali anticomunişti din spatele acesteia. Nu fără riscuri. Conform mărturisirii dintr-una din cărţile sale, în anul 1985 a fost arestat şi expulzat din Cehoslovacia.
Opera pe care a lăsat-o în urmă este una vastă şi cu un caracter enciclopedic. Numărul volumelor sale se ridică la câteva zeci, pentru a nu-i mai menţiona articolele, interviurile, luările de poziţie. Trecând peste numeroasele sale scrieri cu tematică din domeniul artei, culturii, arhitecturii, istoriei filosofiei, sau peste luările sale de poziţie cu caracter politic (semnatar al „Declaraţiei de la Paris” din 2017 despre „O Europă în care putem crede”, un contraproiect pe baze tradiţionale la actuala UE, sau ca susţinător al Brexitului, adică al ieşirii ţării sale din chingile sufocante ale birocraţiei bruxelleze) pentru noi cele importante rămân reperele pe care le le-a lăsat în cărţile sale cu un caracter doctrinar sau polemic împotriva tendinţelor actuale de stânga: „The Meaning of Conservatism”, „A Dictionary of Political Thought”, „The West and the Rest: Globalisation and the Terrorist Threat”, „Immigration, Multiculturalism and the Need to Defend the Nation State”, „How to be a Conservative”, „Fools, Frauds and Firebrands: Thinkers of the New Left” – pentru a înşira doar o mică parte din cărţile sale.
Linia directoare a gândirii sale conseravtoare poate fi cuprinsă în următorul rezumat succint pe care îl face autorul în debutul uneia din cărţile sale mai recente:
„Există două tipuri de conservatorism: unul metafizic şi altul empiric. Primul rezidă în credinţa în lucruri sacre şi în dorinţa de a le apăra împotriva desacralizării (profanării). Această credinţă a fost exemplificată în fiecare moment al istoriei şi va avea mereu o puternică influenţă în relaţiile interumane. În manifestarea sa empirică, conservatorismul este în mod specific un fenomen modern, o reacţie la vastele schimbări induse de Reformă şi Iluminism. Conservatorismul pentru care voi pleda ne spune că avem parte de o moştenire colectivă a unor lucruri bune, pe care trebuie să ne străduim să o păstrăm. (…) Aceste lucruri, alături de multe altele, ne sunt familiare şi de la sine înţelese. Toate sunt ameninţate. Iar conservatorismul reprezintă răspunsul raţional la această ameninţare. Poate că e vorba de un răspuns care necesită o înţelegere mai profundă decât cea pe care omul de rând e pregătit să i-o acorde. Dar conservatorismul este singura atitudine care poate răspunde realităţilor emergente. (…) Conservatorismul începe cu sentimentul care este împărtăşit de mulţi, anume acela că lucrurile bune pot fi distruse cu uşurinţă, dar cu greu pot fi create.” (How to be a Conservative)
Aflat în permanenţă în răspărul concepţiilor „progresiste”, Sir Roger Scruton – care este, iată, atât un cavaler în rang cât şi în unul în spirit – a dus o cruciadă în mare măsură solitară pentru valorile de bine şi frumos în sensul atribuit lor dintotdeauna de firescul tradiţiei europene. Ideile pentru care a militat nu sunt prin urmare spectaculoase, ci în cele din urmă cât se poate de naturale. Dar prin claritatea şi profunzimea argumentaţiei sale şi prin stilul său impecabil, Sir Roger a stat mereu ca un ghimpe în coasta corifeilor stângii contemporane. A fost marginalizat pe cât şi-au putut permite adversarii dar, evident, nu şi pe cât şi-ar fi dorit aceştia. Anvergura sa era prea mare pentru a putea fi redus la tăcere sau scos complet pe linie moartă de isteriile corectitudinii politice.
De pe urma sa rămâne moştenire o amplă operă care fără îndoială va rămâne una de referinţă şi o parte esenţială a adevăratului patrimoniu cultural european.
- Paralele: ateul şi rugăciunea - 18 octombrie 2020
- Semne ale vremurilor sau actualitatea dialogurilor lui Soloviov - 19 septembrie 2020
- Dinamica creşterii numărului de cazuri COVID-19 – analiză şi explicaţii - 16 iulie 2020
În limba româna sînt lucrări traduse a acestui ,,cavaler,,?
Sunt cateva http://www.humanitas.ro/roger-scruton, dar nu neaparat cele mai reprezentative (in opinia mea). Din cele pe care le-am mentionat in articol, doar „Vestul si restul” e tradusa si in romana.
Multumesc.O sa o comand.Care ar fi cele reprezentative, ca sa pot urmarii aparitia lor?
Depinde de preferintele fiecaruia … Totusi, majoritatea evocarilor persoanei lui se refera la scrierile cu caracter politico-social. Cred ca impactul acestora e cel mai important, caci specificul operei sale nu sta in comentariile pe teme de arta, cultura sau filosofie. Fireste ca si ele reflecta viziunea sa, dar esentialul cred ca sta in cartile mentionate in articol, la care as adauga compilatia „The Roger Scruton Reader”, care ofera o buna introducere in universul gandirii sale. Majoritatea cartilor in limba engleza se pot procura in format electronic de pe site-urile de specialitate.