Patriarhia Română a ajutat românii afectați de pandemie cu peste patru milioane de lei

Într-o perioadă marcată din ce în ce mai mult de criza medicală cu consecințe sociale provocată de pandemia cu noul coronavirus (COVID – 19), Patriarhia Română i-a îndemnat pe ierarhi și pe preoți să intensifice unirea rugăciunii cu fapta bună, manifestată prin acțiuni sociale concrete ale Bisericii. Acestea sunt rodul firesc al iubirii și solidarității față de cei ce suferă deja consecințele dureroase ale acestei situații de criză: oamenii vârstnici și săraci, dar și cei aflați temporar în izolare sau în carantină. Intensificarea implicării sociale a Bisericii reflectă în aceste zile și prețuirea deosebită față de toți cei care, în frunte cu medicii, lucrează în spitale și în alte așezăminte medicale.

Răspunzând chemării Patriarhiei Române, centrele eparhiale, protoieriile, parohiile și mănăstirile s-au implicat social-filantropic și au raportat până în prezent un ajutor financiar și material în cuantum de 4.105.002 lei.

La acest sprijin social-filantropic în derulare se adaugă donația Preafericitului Părinte Patriarh Daniel în valoare de 10.000 lei din salariul personal, depusă în contul platformei „Ajută cu bucurie” în scopul achiziționării de materiale de protecție pentru voluntarii activi în acest proiect sprijinit de Patriarhia Română și de Federația „Filantropia”.

Patriarhia Română apreciază orice donaţie, mică sau mare, pentru a ajuta pe toţi cei greu încercați de efectele acestei epidemii să depășească mai ușor momentele grele prin care trec.

 

Biroul de Presă al Patriarhiei Române


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost