Slugărnicie, cinism, minciună sau toate trei?

În ciuda stării de urgență care ne-a băgat pe toți în casă și ne ține acolo sub amenințarea cu amenda și cu… moartea, mii de români pleacă în străinătate să muncească în agricultură (vedeți video de mai jos). Pentru că, odată ce s-au repatriat concetățenii noștri, de tema pandemiei de coronavirus, nemții, italienii și olandezii s-au trezit că rămîn cu legumele și zarzavaturile neculese. Și-atunci, foarte probabil, Germania, Olanda și Italia vor fi insistat pe lîngă autoritățile române să le trimită forță de muncă.

Întrebarea care se pune este: de ce au acceptat guvernanții noștri să facă o derogare de la propriile ordonanțe militare privitoare la restricțiile de circulație pentru românii care vor să lucreze în agricultura altor state?

Sînt două posibile răspunsuri:

1. Nu le pasă de soarta românilor care pleacă peste hotare (pot să se și îmbolnăvească la o adică, fiindcă merg în țări cu o incidență a infectărilor mult mai mare), îi vor doar plecați, să scape de o problemă socială mare (oamenii ăștia n-au nici un venit în țară, iar în recesiunea care deja ne bîntuie, nici șansa de a primi un loc de muncă),
sau
2. Știu că nu e primejdia atît de mare, de aceea permit unor mulțimi de români să se înghesuie prin autocare și avioane, în drum spre o leafă în euro.

Dacă este a doua variantă, se mai pun două întrebăre: De ce mint? Și de ce țin blocată economia României, dar contribuie la repornirea economiei altor state?

Claudiu Târziu

About Claudiu Târziu

Jurnalist, scriitor şi editor; cea mai recentă carte publicată: ”Rostul generației noastre. O perspectivă conservatoare asupra României postcomuniste” (Ed. Rost, București, 2019)

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


9 comentarii la „Slugărnicie, cinism, minciună sau toate trei?”

  1. Realmente inadmisibilă situația de astăzi de la Aeroportul Internațional din Cluj! Sunt puse în pericol viețile oamenilor în plină pandemie!

    Își asumă cineva responsabilitatea pentru eventuala răspândire a acestui virus ca urmare a situației de la aeroportul din Cluj? Mă tem că nu!

    În această perioadă în care suntem obligați de autorități să respectăm „distanțarea socială”, e trist să vedem că eforturile pe care le-a făcut fiecare român sunt pur și simplu zădărnicite.

    Ce să înțeleagă din aceste imagini cetățenii care au făcut tot posibilul să respecte normele impuse în lupta împotriva pandemiei?

    În plus, cred că e legitim să ne întrebăm: de ce nu caută Guvernul României măsuri prin care să păstreze în țară forța de muncă pe care o reprezintă aceste mii de români?!!

    Multă sănătate, tot binele va doresc!

  2. Toate trei…! dar nu mai contează ..f.curand o să avem alte probleme…agenda 21 este in desfășurare și deocamdată nimic nu pare să înfrâneze asta …

  3. Daca este moment crucial de carantina generală in toata Europa sa fie pentru toti. De ce nu muncesc italienii germanii sau englezii ? Aici sant jocuri politice La nivel mare era mai bine daca nu intram in EUROPA SI RĂMÂNEAM ACOLO UNDE ERAM . O tara condusă de hoți si inculți care au funcții in toate ramurile economiei .europa vrea sclavi nu oameni muncitori cu drepturi . Nu uitați au șomeri mai multi decat noi dar nui poate transforma in sclavi numai romania poate face asta.

  4. Nu mai inteleg nimic!
    1. Ordonanta militara nr7 interzicea zborurile spre si dinspre mai multe tari, printre care si Germania; Cursele aeriene erau programate in 09.04. De catre cine si in ce baza?
    Mi se pare ca cineva se joaca de-a ” alba-neagra” . In Cluj Napoca in schimb ies dronele sa vaneze oamenii fara masti pe figura…!

  5. cred ca ar mai exista o varianta, STAPANII Romaniei sunt acolo, in Germania, Austria, Olanda, s.a…

  6. Păi stimabile daca așa sună ordinul de afară, dumneata crezi ca iohanita se pune contra??

  7. Pt ca in spatele pandemiei se ascunde altceva. Oamenii mor de gripa de ani de zile, mor cu miile si din alte cauze dar doar covid 19 a ajuns pe toate ecranele. Isteria asta a fost creata, vaccinul sau mai degrabă leacul a aparut o data cu virusul. De ce??? Si eu caut răspunsul…

Comentariile sunt închise.