Scandalul stîrnit de legea privind autonomia așa-zisului ”Ținut Secuiesc” tinde să acopere subiecte la fel de importante, dintre care unul se cere cu acuitate dezbătut urgent. Este vorba despre libertatea noastră. Iar atacul asupra libertății este condus taman de cel care astăzi a încercatt să se poziționeze în apărător al interesului național, președintele Klaus Iohannis. Noi însă nu ne lăsăm înșelați.
Regimul Klaus Iohannis a făcut primul pas din scurtul drum care duce la dictatură: instituirea cenzurii. Sub pretextul combaterii fake news pe timpul pandemiei de coronavirus, guvernul liberal și președintele statului nu mai acceptă nici un punct de vedere contrar celui oficial.
Cenzura poate fi justificată pe timp de război, pentru a proteja moralul trupelor și al cetățenilor. Totuși, nu ne aflăm în război. Dimpotrivă, pe zi ce trece se înmulțesc opiniile medicale și dovezile care atestă că noul virus nu este nici pe departe atît de periculos pe cît vor oficialii noștri să credem și că măsurile de izolare severă, în propriile case, a românilor nu sînt justificate. Tot mai mulți analiști, medici, cercetători și antreprenori ne demonstrează că a sta acasă în continuare este sinucidere curată. De ce nu e voie ca astfel de puncte de vedere, de informații, cifre și grafice să fie publice? De ce se teme guvernul Ludovic Orban pînă și de site-uri cu totul marginale, cu trafic neglijabil și cu un impact pe măsură, încît a decis să le închidă? Ce are de ascuns acest guvern?
În paralel cu interzicerea unor siteuri, pe motiv că distribuie fake news, guvernul încearcă să momească restul mijloacelor mass media cu bani de la buget. A fost anunțat un plan de ”susținere” a presei pe timp de criză sanitară, în valoare de 200 de milioane de lei (aproximativ 40 de milioane de euro), împărțit pe patru luni, constînd în contracte de publicitate de stat, în virtutea cărora ziarele, revistele, posturile de radio și de televiziune, precum și siteurile eligibile vor distribui informații oficiale referitoare la campania guvernamentală de combatere a coronavirusului. Asta e mită pe față. Dacă și pînă acum vocile media alternative erau rarisime și firave, guvernul se asigură că acestea vor dispărea cu totul. Cine se lasă cumpărat, bine, cine nu, va fi închis.
Un asemenea atac la adresa libertății de exprimare n-a mai cunoscut România din timpul guvernării lui Adrian Năstase (PSD), care cumpăra tot ce putea și distrugea tot ce putea, în același scop, de a elimina orice critică și orice chestionare serioasă a sa. Atunci, Năstase a început prin contracte de publicitate de stat atribuite masiv presei care era dispusă să se lase cumpărată și prin a tăia posibilitățile de finanțare pentru restul – prin amenințarea cu asmuțirea instituțiile de control asupra companiilor care făceau publicitate în mass media considerate indezirabile și prin distrugerea principalului distribuitor de presă, Rodipet. Năstase n-a izbutit să-și ducă planul pînă la capăt, adică să-și facă toată presa obedientă, dar a dat o lovitură de moarte presei independente, care și-a început atunci declinul.
Iohannis să ia aminte la sfîrșitul politic al lui Năstase. Chiar dacă pe el îl ajută și contextul internațional, și sprijinul unor forțe globaliste, să nu fie așa de sigur că va scăpa de pedeapsă. Vin alegerile, oricît le-ar amîna, iar decontul va fi zdrobitor.
- Libertate, unitate, credibilitate* - 9 august 2024
- Noi și ”Înalta Poartă” - 8 aprilie 2024
- SUA – UE – România, sub spectrul acelorași amenințări - 26 februarie 2024
Un comentariu la „Un pas spre dictatură: CENZURA”
Comentariile sunt închise.