Biserica Ortodoxă: ”Normalizarea vieții sociale înseamnă și accesul în lăcașurile de cult”

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, afirmă că normalizarea vieţii sociale înseamnă şi revenirea oamenilor, cu respectarea măsurilor de protecţie, „la exercitarea dreptului lor fundamental la viaţa religioasă publică, adică în lăcaşurile de cult”.

„Biserica Ortodoxă Română, ca şi celelalte culte religioase din Romania, va face demersuri fireşti şi riguros argumentate pe lângă autorităţile statutului pentru a găsi împreună căile raţionale de întoarcere graduală, precaută, dar grabnică, la starea de normalitate, stare care nu include doar o dimensiune materială, ci şi una spirituală. Normalizarea vieţii sociale înseamnă aşadar, în mod evident, şi revenirea oamenilor, cu respectarea măsurilor de protecţie necesare, la exercitarea dreptului lor fundamental la viaţa religioasă publică, adică în lăcaşurile de cult”, a declarat Bănescu pentru AGERPRES.

Potrivit Ordonanţei Militare 2 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, publicată, pe 22 martie, în Monitorul Oficial, „se pot oficia slujbe în lăcaşurile de cult, de către slujitorii bisericeşti/religioşi fără accesul publicului, slujbele putând fi transmise în mass-media sau online”.

În aceeaşi zi, Cancelaria Sfântului Sinod a transmis că Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe se vor oficia în lăcaşul de cult, la toate parohiile, de către slujitorii bisericii respective, fără participarea publicului, ceremoniile urmând să fie transmise online şi în media locală sau naţională.

AGERPRES/ autor: Daniel Popescu


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „Biserica Ortodoxă: ”Normalizarea vieții sociale înseamnă și accesul în lăcașurile de cult””

  1. În sfârșit încă o luare de cuvânt firească a patriarhiei. Greu mai scot cuvintele(pe cele bune). Deși despre vaccinarea obligatorie n-au zis nimic… până acum… Nu i-o fi interesând? Sau nu or fi considerând că e și problema Bisericii? … … … ? … … … Sau au altă agendă? … …

Comentariile sunt închise.