Astăzi este Ziua Românilor de Pretutindeni. O zi de care autoritățile noastre își amintesc o dată pe an, fără să o onoreze peste an. Măcar noi, ceilalți să-i înțelegem adînca semnificație: este vorba despre a ține aproape de frații noștri, de a păstra unitatea de neam. Iar acest lucru nu se face cu declamații lăcrămoase și cu nepăsare groasă.
Sărbătoarea trebuie să fie încununarea unei trăiri de lungă durată, nu o simplă dată marcată în calendar, cu prilejul căreia dăm mesaje ipocrite și facem petreceri populare în care bucuria e falsă. Or românii de peste granițele statului român nu pot sărbători azi, pentru că nu simt nici grija politicienilor, nici dragostea fraților, nici comuniunea de faptă și de jertfă pentru binele național cu noi, cei din țară. Nu simt toate acestea, pentru că la toate și toți sîntem restanți.
Indiferent unde am trăi, la București, Deva sau Botoșani, la Chișinău, Odesa sau Cernăuți, pe Valea Timocului, în Voivodina sau în Munții Pindului, în Marea Britanie, Spania sau Italia, la Chicago și Washington, Sydney sau Cape Town, sîntem legați de aceeași identitate de limbă, istorie, cultură și credință; rămînem datori acelorași strămoși – eroi, martiri și sfinți – și s-ar cuveni să năzuim către aceleași idealuri, dintre care cel mai important este acela al reîntregirii. Al reunificării între hotarele României Mari și al reunificării sub raportul gîndirii și simțirii românești.
Din fericire, astăzi ni s-au înnoit speranțele că toate acestea sînt realizabile și că Ziua Românilor de Pretutindeni nu va mai rămîne mult timp formală. De mai puțin de un an de zile sîntem în plin proces de reunificare moral-spirituală și cultural-politică, prin proiectul Alianței pentru Unirea Românilor (A.U.R.). Și avem nădejde că în alegerile parlamentare din Decembrie, românii de pretutindeni vor avea o voce în legislativul României, deci la cea mai importantă tribună a noastră, a tuturor. Pentru că A.U.R. este partidul românilor de pretudineni. Nu doar declarativ, ci prin valori și principii, prin statut și program politic, prin tot ceea ce face. Jumătate dintre membrii noștri se află în afara țării, în comunitățile românești istorice, în cele ale vechiului exil anticomunist și în cele ale românilor care au suferit exilul economic de după 1990. Aceștia vor candida în alegerile locale și generale din anul curentpe listele A.U.R. și își vor pune la treabă experiența acumulată printre străini, pentru a ridica România pe locul pe care îl merită în lume.
Chiar în aceste zile se încheagă noi organizații locale ale A.U.R. peste tot în țară și în lume.
Români de pretutindeni, veniți în A.U.R., sprijiniți A.U.R., pentru a fi din nou ce-am fost și mai mult decît atît! Așa să ne ajute Dumnezeu!
La mulți ani, români de pretutindeni! La mulți ani, România!
- Libertate, unitate, credibilitate* - 9 august 2024
- Noi și ”Înalta Poartă” - 8 aprilie 2024
- SUA – UE – România, sub spectrul acelorași amenințări - 26 februarie 2024