Ce vor alege bucureștenii pe 27 septembrie, candidații Sistemului sau oameni noi și curați?
Ce avem noi aici, vorba unui personaj din seria BD? (Iertați referința ”antică”.)
Avem trei candidați la Primăria Generală a Bucureștiului auto-propuși ca fiind singurii cu șanse. Șanse la pușcărie, aș completa eu.
1. Gabriela Firea, care e PR al unui grup de interese, ca să mă exprim elegant, condus de Pandele. Înainte de campania electorală, umbla zvonul că vine DNA să o ia. Alarmă falsă. Dar pentru o parte a electoratului bucureștean, care, nu-i așa?, ar vrea o viață mai normală în Capitală, nu contează nici acuzațiile, nici faptele, darămite zvonurile.
2. Nicușor Dan, zis și Plicușor Ban, în cercurile de răutăcioși. Ce te faci însă cînd reputația dă semne că se confirmă porecla? Omul a intervenit, în calitate de deputat, în interesul unui privat, la o autoritate publică. Asta îi poate aduce un dosar penal. Mai ales că s-au găsit și niște adversari (odioși, dacă mă întrebați, dar nu mai puțin îndreptățiți), care să-i depună plîngere la procuratură.
3. Traian Băsescu, pe numele lui conspirativ Petrov, care se face vinovat de fals în declarații, de vreme ce a semnat cu mînuța lui atît informări la Securitate, cît și declarații pe propria răspundere că nu a colaborat cu poliția politică din vremea comnunismului. I s-ar cuveni și lui un dosar penal, dar încă beneficiază de chichițe avocățești și termene în instanță. Nu mi-e clar dacă acum, cînd și-a depus candidatura la Primăria Capitalei, a declarat că a colaborat cu Securitatea sau o ține într-o minciună.
Iată, deci, dragii mei care sînt primii clasați în ”sondajele de opinie”.
Pe de altă parte, aceleași sondaje arată că românii pretind că s-au săturat de corupție, că vor schimbarea clasei politice, că vor oameni noi și curați în politică etc. Vor din gură sau în realitate? Asta va dovedi votul din 27 septembrie, la care sînt chemați toți bucureștenii.
E timpul să încetați a vă mai iluziona cu ”votul ”util” și să folosiți votul de conștiință. Dacă vreți schimbarea, faceți-o, nu mai cereți altora să o facă!
Nu votînd ”răul mai mic” (Nicușor în loc de Firea, de pildă), nu votînd ideologic cu cel pe care îl considerați cu mai multe șanse (pe Băsescu, în locul lui Târziu, de exemplu, că ambii sînt la dreapta eșicherului politic, dar fostul președinte e mai notoriu, firește), nu votînd în contra schimbării de frică să nu vină unul mai flămînd (pe Firea, în locul lui Nicușor, de exemplu) veți avea o viață mai bună.
Șansele oricărui candidat sînt cele pe care le dați dvs, electoratul acelui candidat, nu cele pe care susțin sondajele de opinie că le are. Șansele mele cresc cu fiecare creștin care înțelege că nu votînd ”util”, ci utilizînd votul de conștiință face voia lui Dumnezeu și un bine semenilor și lui însuși.
Nu supra-expunerea publică a unei figuri sau a alteia demonstrează profesionalismul, onestitatea, viziunea și voința politică a acelora, ci trecutul lor, care se poate verifica ușor.
Vedeți ce am făcut eu în cei 30 de ani de la revoluție și ce-au făcut aceștia trei, Firea, Dan și Băsescu. Comparați ce susțin ei că vor face și cît au făcut din ce-au promis. Cercetați ce-am promis eu că voi face și ce-am făcut.
Aceștia trei sînt oamenii Sistemului, adică ai acelui ansamblu de relații, mașinațiuni și puteri care a izvorît din partidul comunist și Securitate și care supraviețuiește prin eșaloanele inferioare ale nomenclaturii comuniste și foștii torționari ai poporului român, dominînd statul român.
Eu provin dintr-o familie curată, fără trecut în PCR, cu trei generații de militari pe ramura paternă, cu rădăcini răzășești pe ramura maternă. Cu exepția unui an, în care am fost în învățămînt, toată viața mea am lucrat numai în sistemul privat (28 de ani). Sînt un jurnalist cinstit și de aceea modest din punct de vedere material. Acționez civic și cultural de 25 de ani pentru valorile care azi au o expresie politică prin Alianța pentru Unirea Românilor: Familie, Națiune, Credință și Libertate. Și nu din gură sau din pix, ci uneori cu brațele mele, în tabere de muncă voluntară, prin demonstrații în stradă pentru apărarea unor drepturi și libertăți, prin organizarea unor federații de ONG-uri care să alcătuiască o rezistență la tăvălugul distructiv care se abate și asupra României (federații ca Forul Ortodox Român și Coaliția pentru Familie), prin strîngerea de fonduri pentru orfani și familii nevoiașe sau pentru salvarea de la dispariție a unor biserici (așa cum este bunăoară biserica de la Vința – jud. Alba, mutată din calea unui lac de steril în muzeul ASTRA Sibiu) etc. Fapte, nu vorbe. Fapte lesne de verificat.
Comparați și apoi votați. Iar dacă veți vota tot după obicei, pe ideea ”votului util”, să nu vă mai plîngeți. Veți avea ce meritați.
Dumnezeu să ne dea gîndul bun tuturor!
- Libertate, unitate, credibilitate* - 9 august 2024
- Noi și ”Înalta Poartă” - 8 aprilie 2024
- SUA – UE – România, sub spectrul acelorași amenințări - 26 februarie 2024