Un nou episod din războiul Stângii radicale neomarxiste contra lumii creștine
Biserica este trupul mistic al lui Hristos. Capul Bisericii este Hristos, iar credincioșii – mirenii și clerul – îi sunt mădularele.
Privită în lumina acestui adevăr, Biserica Ortodoxă Română este mult mai mult decât o simplă instituție. Ea este inima poporului român, călăuza lui spirituală, refugiul și întărirea lui, reperul spre care românii privesc pentru a găsi povățuire, nădejde și dreaptă învățătură. Este trupul eclezial din care ei fac parte și prin care ei primesc Sfintele Taine ale Botezului, Cununiei și Euharistiei.
Mai cu seamă în aceste vremuri de confuzie spirituală și derută axiologică, de asalt global al laicismului agresiv, al imoralității și al nihilismului ateu, Biserica noastră strămoșească este ultimul bastion al rezistenței spirituale și sufletești a neamului românesc.
Azi, când familia, credința în Dumnezeu și națiunea română sunt supuse unor atacuri multiple și concertate, când învățământul și sănătatea sunt sub asediu, când criza economică și cea demografică ne pun în pericol dăinuirea ca popor, iar armata este mai slăbită și mai vulnerabilă ca oricând, Biserica se înalță ca apărătoarea ființei spirituale și a identității acestui neam.
Când personaje cunoscute pentru ateismul lor agresiv îl atacă pe întâi-stătătorul Bisericii noastre, ei atacă întreaga Biserică.
De aceste atacuri, formațiuni politice precum USR/PLUS nu sunt străine. O dovadă este boicotul aleșilor USR/PLUS din multe orașe, printre care Brașov, București și Iași, unde consilierii județeni și locali ai USR/PLUS au refuzat să depună cu mâna pe Biblie jurământul față de țară și cetățeni și să încheie cu formula „Așa să-mi ajute Dumnezeu!”
Asemenea manifestări ostentative de necredință și ateism arată totala lipsă de respect și aroganța disprețuitoare față de valorile fundamentale și tradițiile românilor.
Ele sunt cu atât mai grave cu cât survin în contextul unei crize complexe de natură epidemiologică, economică, demografică, socială și umană, care ne afectează și se va agrava în anii ce vin.
În aceste vremuri de criză românii au nevoie de Biserica lor mai mult ca oricând.
A interzice românilor (fie și selectiv, discriminându-i pe cei din afara orașului Iași, respectiv București) dreptul să se roage și să se închine lui Dumnezeu și Sfinților, să facă pelerinaje și să venereze sfintele relicve ale celor ce s-au învrednicit de dumnezeiescul dar al Sfințeniei prin viața lor de credință excepțională, echivalează cu cea mai gravă opresiune impusă de un regim totalitar.
Astfel înțeles, cuvântul Părintelui Patriarh este perfect îndreptățit. Comparația pe care Patriarhul a făcut-o între actualele interdicții și interzicerea venerării moaștelor Sfântului Dimitrie în octombrie 1989 este pe cât de severă pe atât de judicioasă. Interdicția din 1989 și căderea regimului comunist două luni mai târziu sunt fapte istorice incontestabile.
Dumnezeu poate fi batjocorit de oameni, inclusiv de guvernanți. Dar întotdeauna există consecințe. Ipocrizia actualilor guvernanți este vizibilă, ticăloșia lor – străvezie: vezi-Doamne, alegerile se pot ține fără absolut niciun risc, dar pelerinajele – nu!
De altfel, atacurile contra vrednicului întâi-stătător al Bisericii noastre s-au dovedit, chiar de către instituția abilitată, a fi nefondate. Dezlănțuirile de ură anti-creștină constituie însă o tentativă de linșaj mediatic și un atac grav la adresa întregii Biserici.
În contextul războiului mediatic dus de seculariștii neomarxiști contra Bisericii mă declar de partea Bisericii și împotriva neomarxiștilor.
Hristos este Via și noi suntem cu toții mlădițe ale Acestei Vii, din Care izvorăște lumina și viața lumii.
În aceste vremuri de cumpănă, trebuie să ne mărturisim fără șovăire credința în Dumnezeu și fidelitatea nestrămutată față de Biserica Lui, ai cărei fii și fiice suntem. Așa să ne ajute Dumnezeu!
Dr. teol. Andrei DÎRLĂU
- Prezidențiale 2024/ Secțiile de votare s-au deschis la ora 07.00. Românii își aleg noul președinte - 24 noiembrie 2024
- Premierul Marcel Ciolacu, în presa austriacă: Forțele extremiste trebuie izolate - 23 noiembrie 2024
- Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, Eugen Pătraş, interdicţie de a intra pe teritoriul ucrainean - 23 noiembrie 2024