Ajutorul oferit de Biserica Ortodoxă Română, în 2020, a depășit 38 de milioane de euro, în creștere cu 17,6 % față de 2019

Biserica Ortodoxă Română (BOR) a cheltuit 38 de milioane de euro pentru a oferi sprijin în anul 2020, în creștere cu 17,6% (5,7 milioane euro) față de anul 2019, anunță Agenția Basilica.

De acest sprijin au beneficiat aproape 138.000 de oameni, copii, vârstnici, persoane vulnerabile social.

Datele au fost prezentate, marți, în Raportul General de Activitate al Bisericii Ortodoxe Române pe anul 2020, intitulat: „În luptă cu pandemia, Biserica a intensificat rugăciunea, filantropia și protejarea sănătății oamenilor”.

Părintele Patriarh Daniel a prezentat raportul la Sala Sinodală a Reședinței Patriarhale.

„De la ajutorul financiar ori material, la trimiterea de echipamente sanitare de protecție acolo unde era cea mai mare nevoie de ele, până la rugăciunea, încurajarea și mângâierea celor bolnavi, a celor însingurați ori a celor îndoliați, Biserica Ortodoxă Română, în întreg ansamblul ei, prin ierarhi, clerici, voluntari și simpli credincioși, și-a intensificat eforturile pentru a răspunde urgent și eficient crizei provocate de pandemia de Covid-19,” a spus Patriarhul României, potrivit sursei citate.

Cei 2.135 angajați ai eparhiilor și organizațiilor bisericești din cadrul Bisericii Ortodoxe Române au mobilizat peste 14.500 de voluntari și au oferit servicii de asistență socială unui număr de aproape 138.000 de beneficiari: copii, vârstnici, persoane vulnerabile social.

Pe lângă serviciile sociale oferite, prin programele filantropice Biserica a mai acordat ajutoare financiare de 17 milioane lei și ajutoare materiale în valoare de 61,5 milioane de lei.

În suma totală de 38 de milioane de euro nu sunt cuprinse cheltuielile privind numeroasele activități caritabile ale parohiilor și mănăstirilor, care nu sunt raportate sistematic centrelor eparhiale.

 

Raluca Oanță

About Raluca Oanță

Jurnalist cu peste 10 ani de experiență. A lucrat în presa scrisă și în televiziune. A absolvit Facultatea de Sociologie din cadrul Universității București; ulterior, a urmat un master de Antropologie și Dezvoltare Comunitară.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost