Guvernul României nu se apară sau se apară de formă în procesul împotriva Statului român intentat pentru refuzul autorităților române de a le acorda permisiunea oficializării relației persoanelor de același sex, avertizează Asociația ProVita București, prin intermediul unui comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, scopul litigiului este evident, anume forțarea modificării legislației civile românești.
„După cum v-am informat în urmă cu câteva luni, mai multe cupluri de același sex (prin asociația „Accept”) au reclamat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului refuzul autorităților române de a le acorda permisiunea oficializării relației, fie sub forma căsătoriei, fie a unui echivalent (parteneriatul civil).
Scopul litigiului este evident: forțarea modificării legislației civile românești.
Reamintim că am intervenit (în obișnuita formulă Alianța Familiilor din România + PRO VITA București) în acest proces de partea statului român și în contra reclamanților.
Puteți reciti aici acea informare.
Ieri, grefa CEDO ne-a trimis răspunsul avocatului „Accept” la cererea noastră de intervenție (vezi aici). Dacă era previzibil că reclamanții vor cere respingerea intervenției (paragraful 1); mai relevantă este exprimarea din paragraful 2: Guvernul, ca reprezentant al autorităților române în instanțele internaționale, NU și-a însușit argumentele formulate de cei care încearcă să îl ajute în câștigarea acțiunii.
Întrucât ne-am bazat intervenția pe singurele argumente juridice și de fapt valide care ar putea fi ridicate împotriva cererii „Accept”, avem acum convingerea că prezumția noastră inițială a fost corectă: Guvernul nu se apără sau se apără doar de formă, nefiind exclusă varianta să cadă la înțelegere cu reclamanții sub promisiunea satisfacerii cererii acestora – legiferarea parteneriatului civil.
Realist vorbind, șansele ca acțiunea cuplurilor de homosexuali să fie respinsă erau mici de la bun început. Probabil România va fi condamnată pentru încălcarea articolelor 8 și 14 din Convenția CEDO și silită, sub obligațiile asumate la ratificare, să își schimbe legislația internă.
Este un semn al vremurilor pe care le trăim.Însă trădarea și vinderea la talcioc a legilor lui Dumnezeu și a celor civile nu pot fi justificate nicicum.
Cu atât mai importantă devine, în aceste condiții, acțiunea noastră în acest litigiu: suntem o voce a societății românești în opoziție reală cu pretențiile molohului LGBT”, se arată în comunicatul de presă transmis de Asociația ProVita București.
ProVita București
.
- Premierul Marcel Ciolacu, în presa austriacă: Forțele extremiste trebuie izolate - 23 noiembrie 2024
- Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, Eugen Pătraş, interdicţie de a intra pe teritoriul ucrainean - 23 noiembrie 2024
- Europarlamentarul Claudiu Târziu, la Iași: Vă chem să mergeți la vot și să alegeți oameni care țin cu România! - 22 noiembrie 2024
Nu ”accept” sodomia ca drept al omului.