Fermierii români pichetează, luni, sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), în semn de protest față de neincluderea în bugetul de stat pentru acest an a sumelor necesare pentru acordarea despăgubirilor de secetă.
Protestul este organizat de Asociația Forța Fermierilor.
„Asociația Forța Fermierilor organizează al doilea pichet la sediul Ministerului Agriculturii. Conform autorizației primite pentru protestul de astăzi, maxim 40 de persoane se vor afla în fața MADR în intervalul orar 14:00 – 20:00 pentru a solicita clasei politice susținerea agriculturii prin alocarea prin bugetul de stat a despăgubirilor de sectă promise de ministrul Adrian Oros”, au anunțat organizatorii prin intermediul unui comunicat de presă.
Este cea de-a doua pichetare organizată de membrii Asociației Forța Fermierilor după ce săptămâna trecută, joi, în aceleași condiții, a fost organizată o primă manifestare în semn de protest pentru nealocarea sumelor necesare pentru plata despăgubirilor de secetă.
- Zilele Culturii și Spiritualității la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia. Părintele Nicolae Steinhardt, comemorat la 102 ani de la naștere - 29 iulie 2024
- „Carnea cultivată” în laborator, tot mai aproape de autorizare pentru comercializare în UE - 28 iulie 2024
- Părintele mărturisitor Constantin Voicescu, pomenit, duminică, la Mănăstirea Cernica - 27 iulie 2024