2021- „Anul Tudor Vladimirescu”, la 200 de ani de la Revoluția din 1821. Tudor Vladimirescu şi Ecaterina Teodoroiu, declarați prin lege eroi ai naţiunii române

Anul 2021 este declarat „Anul Tudor Vladimirescu”, potrivit unei legi adoptate, recent, de Camera Deputaților, pentru a marca împlinirea a 200 de ani de la Revoluția de la 1821.

Totodată, potrivit acestui act normativ, Ecaterina Teodoroiu și Tudor Vladimirescu sunt declarați eroi ai națiunii române.

„Prin prezenta inițiativă legislativă, se declară drept eroină a națiunii române Ecaterina Teodoroiu, iar ceremoniile anuale pentru marcarea acestui eveniment vor avea loc pe data de 22 august, ziua când Ecaterina Teodoroiu, cercetașă și participantă la Primul Război Mondial, s-a sacrificat eroic în bătălia de la Mărășești, în momentul în care se afla în fruntea unui pluton de infanterie al Armatei Române, lovită în inima ei generoasă de două gloanțe de mitralieră, în aul 2017.

De asemenea, prin prezenta inițiativă legislativă se declară drept erou al națiunii române, Tudor Vladimirescu, pentru curajul său dovedit la Revoluția de la 1821 pe care a condus-o, mișcare care avea ca scop eliberarea popoarelor creștine de sub dominația otomană. Ceremoniile anuale pentru marcarea lui Tudor Vladimirescu drept erou al națiunii române vor avea loc în data de 23 ianuarie, ziua când a avut loc Proclamația de la Padeș, un document programatic al mișcării conduse de Tudor Vladimirescu.

Tudor Vladimirescu a rămas o personalitate în istoria noastră, devenind o sursă de inspirație și pentru cultura noastră. Cuvintele sale „Patria se cheamă poporul, iar nu tagma jefuitorilor” au rămas emblematice în istoria acestei țări.

De asemenea, prezentul proiect de lege instituie anul 2021 drept „Anul Tudor Vladimirescu”, cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la Revoluția de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu și care a reprezentat unul dintre evenimentele care au marcat începutul procesului de renaștere națională a României.”, se arată în expunerea de motive.

Proiectul a fost adoptat de Camera Deputaților, în 10 martie, cu 301 de voturi pentru, o abținere și un vot împotriva.

Duminică, 21 martie 2021, se împlinesc 200 de ani de când Tudor Vladimirescu a intrat în Bucureşti, în fruntea oastei de panduri.

„În ziua de 21 martie/2 aprilie 1821, călare, având în dreapta un preot şi în stânga pe Dimitrie Macedonschi, înaintea sa fiind purtat steagul larg desfăşurat şi el ducând o pâine mare albă, semn al belşugului pe care intenţiona să-l dea ţării, Vladimirescu a intrat în Bucureşti, în fruntea pandurilor, pe Podul Calicilor (actuala Cale a Rahovei). Reşedinţa şi-a ales-o în casele Zoiţei Brâncoveanu, sub Dealul Mitropoliei.

Două zile mai târziu, acordul cu boierii rămaşi în oraş a fost perfectat, în zilele în care dezavuarea lui Ipsilanti devenise un fapt cert. Cancelarului Consulatului general habsburgic, slugerul Tudor îi declara tot în acele zile că nu voia să zădărnicească „planuri secrete ale unei mari puteri” – aluzia la Rusia fiind evidentă – dar că, totodată, îl somase pe Ipsilanti să prezinte dovada sprijinirii sale de către Rusia, deoarece nu era dispus „să verse sângele valahilor pentru Grecia” „, se arată în ampla lucrare „Istoria românilor”, apărut sub egida Academiei Române, Secţia de Ştiinţe Istorice şi Arheologie (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003)”, scrie Agerpres.

 

 

 

Raluca Oanță

About Raluca Oanță

Jurnalist cu peste 10 ani de experiență. A lucrat în presa scrisă și în televiziune. A absolvit Facultatea de Sociologie din cadrul Universității București; ulterior, a urmat un master de Antropologie și Dezvoltare Comunitară.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost