Martirii închisorilor comuniste, comemorați la Gherla în perioada 6-9 martie 2021

Martirii închisorilor comuniste sunt comemorați în cadrul Zilelor Memorialului Gherla printr-o serie de evenimente organizate în perioada 6- 9 martie 2021, a anunțat, pe Facebook, Memorialul Gherla.

„Cu nădejdea la zile mai bune pentru obștea Gherlei și pentru cei care pretutindeni pomenesc suferințele foștilor deținuți politici din închisorile comuniste, vă chemăm la un gând împreună-ziditor, la a patra ediție a Zilelor Memorialului Gherla. De la ultima noastră întâlnire a trecut un an tulbure pentru întreaga lume, în care rugăciunile noastre s-au îndreptat către Domnul, pentru cei petrecuți la cele veșnice, în vechime și astăzi, pentru pomenirea lor din veac în veac.

Dacă anul trecut am putut asculta în concert Corul de copii al Memorialului Gherla, în acest an vom lansa la radio cântările lor pe stihurile poeților cu vieți încercate în temniță pentru credința și convingerile lor: vă punem așadar înainte înregistrările lor, la Radio Renașterea și pe CD-ul Metanie, care va fi distribuit gratuit obștii pomenitoare.

Vom sprijini și lansarea unei cărți despre „Rezistența românească”, alcătuită de Sorin Grecu după ani lungi de cercetare.

Și, acolo unde ne este locul la vreme de parastas – în cimitire – vom pomeni, alături de Corul nostru de copii sau în Liturghie arhierească, cu ÎPS Părinte Andrei al Clujului, suferința și nădejdea”, se precizează în anunțul postat pe pagina de Facebook.

Potrivit sursei citate, la evenimentele din acest an participă și Jandarmeria Mobilă Cluj-Napoca, cu o gardă de onoare, în semn de recunoștință și cinstire a memoriei ofițerilor și subofițerilor din Jandarmeria Regală Română care au fost torturați sau au murit în temnițele comuniste, parte din ei îngropați la Gherla anonim.

„Așadar, prăznuim din Sâmbăta morților, prin Săptămâna Albă, până la Duminica Iertării, Zilele Memorialului Gherla, după puterile noastre, cu nădejdea că vom primi ajutor de la Domnul să ducem înainte lucrarea noastră, pregătindu-ne pentru Postul Mare și urcușul Învierii. Încă un pas. Încă un an. Și, cu Voia Domnului, o viață întreagă”, se subliniază în comunicat.

Programul evenimentelor, așa cum a fost transmis de organizatori:

6 Martie – Sâmbăta morților (Moșii de iarnă)

ora 12.00

Cimitirul Central Gherla

Parastas la Crucea-Monument dedicată deținuților politici

Recital de poezii din închisori, Corul de copii al Memorialului Gherla

7 Martie – Duminica Înfricoșatei Judecăți

ora 9.30

Mănăstirea Sfinții 40 de Mucenici – Memorialul Gherla

Liturghie

ora 12.00

Muzeul Memorialului Gherla

Lansare de carte: „Rezistența românească – Povestiri din lagărele de muncă și temnițele comuniste”, de Sorin Grecu

8 Martie

ora 18.00

Mănăstirea Sfinții 40 de Mucenici – Memorialul Gherla

Priveghere în Ajun de Hram

9 Martie – Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei, Ziua Foștilor Deținuți Politici Anticomuniști

ora 09.30

Mănăstirea Sfinții 40 de Mucenici – Memorialul Gherla

Liturghie arhierească, în sobor de preoți condus de ÎPS Părinte Mitropolit Andrei al Clujului

Ora 12.00

Memorialul Gherla – Cimitirul deținuților politici de pe Dealul Cărămidăriei

Parastas de Comemorare – Gardă de onoare Jandarmeria Mobilă Cluj-Napoca

Ora 19.30

Radio Renașterea

Lansare și Premieră a CD-ului „Metanie – stihuri din temnițele comuniste”, cântate de Corul de copii al Memorialului Gherla

 

Raluca Oanță

About Raluca Oanță

Jurnalist cu peste 10 ani de experiență. A lucrat în presa scrisă și în televiziune. A absolvit Facultatea de Sociologie din cadrul Universității București; ulterior, a urmat un master de Antropologie și Dezvoltare Comunitară.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


2 comentarii la „Martirii închisorilor comuniste, comemorați la Gherla în perioada 6-9 martie 2021”

Comentariile sunt închise.