În Parlamentul European (PE) urmează să se voteze, joi, o rezoluție prin care Uniunea Europeană va fi declarată „Zonă liberă pentru LGBTIQ”, informează R3Media.
Potrivit sursei citate, un comunicat postat pe site-ul oficial al PE anunță că rezoluția reprezintă „o declarație care să ateste că discriminarea persoanelor din categoria LGBTIQ reprezintă o încălcare clară a valorilor fundamentale europene”.
Rezoluția vine ca un răspuns la zonele libere de LGBTIQ din Polonia. La doi ani după ce primul comitat polonez s-a declarat „zonă liberă de ideologia LGBTIQ”, exemplul său a fost urmat de zeci de alte comitate, regiuni și municipii.
Într-o rezoluție adoptată în decembrie 2019, deputații europeni au condamnat cu fermitate înființarea de „zone libere de LGBTI” în Polonia, precum și toate tipurile de atacuri în alte state membre asupra drepturilor LGBTI.
- Zilele Culturii și Spiritualității la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia. Părintele Nicolae Steinhardt, comemorat la 102 ani de la naștere - 29 iulie 2024
- „Carnea cultivată” în laborator, tot mai aproape de autorizare pentru comercializare în UE - 28 iulie 2024
- Părintele mărturisitor Constantin Voicescu, pomenit, duminică, la Mănăstirea Cernica - 27 iulie 2024
Președintele lingău Klaun Johannis vrea să promoveze ”valorile europene” adniică normalizarea deviațiilor și a perversiunilor sexuale.