Preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici şi Victime ale Dictaturii din România (AFDPR), Octav Bjoza, a explicat, marți, că modul în care premierul a justificat schimbarea sa din funcția de subsecretar de stat, anume printr-o interpretare eronată a poziției foștilor deținuți politici față de etnia evreiască, este cea mai urâtă pagină a Partidului Liberal din ultimii 31 de ani.
Fostul deținut politic Octav Bjoza a declarat, marți, pentru Agerpres, că regretă faptul că premierul Florin Cîţu interpretează comunicatul AFDPR din 12 martie în sensul că organizaţia „ar avea ceva” cu etnia evreiască.
„Toţi aceia pe care eu îi reprezint sunt nu doar intrigaţi, revoltaţi, scârbiţi de faptul că lângă noi, în temniţele şi lagărele de exterminare, au murit înaintaşii celor care m-au demis. (…) Îmi pare foarte rău că domnul prim-ministru interpretează, ba chiar dă apă la moară unora cum că noi am avea ceva cu etnia evreiască. Această etnie a adus ştiinţei şi culturii mondiale personalităţi de mare calibru, pe care nimeni nu le poate contesta. A veni pentru o mână de nemernici să acuzi o etnie este o neghiobie. Este incredibil să întărâţi pe unii împotriva altora. Eu la acest secretariat de stat nu am fost numit politic. (…) Este cea mai urâtă pagină a Partidului Liberal din ultimii 31 de ani, pentru că se interpretează ceea ce am vrut noi să spunem, să cerem”, a precizat Octav Bjoza, potrivit sursei citate.
Octav Bjoza a explicat că prin comunicatul din 12 martie, AFDPR a vrut să transmită că ar trebui ca toţi copiii foştilor deţinuţi politici să primească o indemnizaţie.
„Ce vină puteau să aibă copiii fasciştilor, naziştilor, legionarilor, evreilor, comuniştilor, românilor? Ce vină puteau să aibă copilaşii rămaşi acasă pentru faptele comise de părinţi? Aşa vedem noi problema”, a spus Bjoza.
Acesta a adăugat că AFDPR nu contestă Holocaustul.
„Sub nicio formă nu voi accepta ca în ţara asta să fie conflicte interetnice. (…) Holocaustul nu trebuie acceptat, indiferent că au murit 10 persoane, 100 sau mii. El a existat fără dubii”, a spus Octav Bjoza.
Premierul Florin Cîţu a anunţat, marţi, că a decis demiterea lui Octav Bjoza din funcţia de subsecretar de stat având în vedere abordarea acestuia „incompatibilă” cu statutul de înalt responsabil al Guvernului prin „punerea în discuţie a dimensiunilor Holocaustului” şi încercarea de a pune pe umerii comunităţii evreieşti „aducerea comunismului în România”, potrivit Agerpres.
Reamintim că Octav Bjoza a fost demis, luni noaptea, de premierul Cîțu, din funcţia de subsecretar de stat la Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945 – 1989.
Decizia premierului Cîțu a declanșat un val de revoltă. Liderul AUR, senatorul Claudiu Târziu, i-a solicitat premierului Cîțu, marți, să revină asupra acestei decizii.
- Zilele Culturii și Spiritualității la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia. Părintele Nicolae Steinhardt, comemorat la 102 ani de la naștere - 29 iulie 2024
- „Carnea cultivată” în laborator, tot mai aproape de autorizare pentru comercializare în UE - 28 iulie 2024
- Părintele mărturisitor Constantin Voicescu, pomenit, duminică, la Mănăstirea Cernica - 27 iulie 2024