Primele nume propuse spre canonizare în 2025: Părintele Dumitru Stăniloae, părintele Cleopa Ilie și starețul Gherasim Iscu

Biserica Ortodoxă Română a anunțat, marți, prin vocea PS Părinte Varlaam Ploieșteanul, primele nume ce urmează să fie propuse spre canonizare în anul 2025.

În ședința din 25 februarie, Sfântul Sinod a decis pregătirea procesului de canonizare a 12 preoți și călugări pentru anul 2025, când Biserica Ortodoxă Română împlinește 140 de ani de autocefalie și 100 de ani de la obținerea statutului de patriarhie.

Este vorba despre preoți și monahi persecutați sau martirizați de regimul comunist.

De Ziua Deținuților Politici Anticomuniști, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a oferit, într-o declarație acordată Trinitas TV, câteva dintre numele care vor fi propuse spre canonizare pentru anul 2025, anunță Basilica:

Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, care a suferit în închisori;

Părintele Arhimandrit Cleopa Ilie, care a fost urmărit ani de zile de Securitate și a trăit mulți ani într-o recluziune asemenea părinților din primele secole ale monahismului;

Arhimandritul Gherasim Iscu, Starețul Mănăstirii Tismana, un apropiat al celor care au luptat în mod efectiv împotriva acestui regim care a dorit să distrugă credința din inima românilor.

„Iată deci că Biserica, care îi pomenește la fiecare Sfântă Liturghie pe luptătorii anticomuniști, alături de eroii care au căzut în războaiele pe care poporul nostru le-a purtat de-a lungul istoriei, participă și astăzi cu toată dragostea de mamă la pomenirea celor care, în închisori, n-au murit doar pentru valorile acestei națiuni, ci și pentru valorile Evangheliei”, a spus Preasfințitul Părinte Varlaam.

Potrivit PS Varlaam Ploieșteanul, „există o asemănare între cei care au murit acum 1.700 de ani pentru Hristos (la Sevasta – n. red.) și luptătorii anticomuniști care au murit sau au suferit în perioada regimului comunist, întrucât și aceștia L-au mărturisit pe Hristos cu o forță sufletească exemplară”.

Chiar și cei care au luptat împotriva comunismului din rațiuni pur politice, după ce s-au întâlnit cu suferința și au înțeles că în taina Crucii rezidă taina Învierii, L-au cunoscut pe Hristos cel răstignit și înviat și L-au mărturisit cu toată puterea lor”, a subliniat ierarhul, potrivit sursei citate.

Raluca Oanță

About Raluca Oanță

Jurnalist cu peste 10 ani de experiență. A lucrat în presa scrisă și în televiziune. A absolvit Facultatea de Sociologie din cadrul Universității București; ulterior, a urmat un master de Antropologie și Dezvoltare Comunitară.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „Primele nume propuse spre canonizare în 2025: Părintele Dumitru Stăniloae, părintele Cleopa Ilie și starețul Gherasim Iscu”

Comentariile sunt închise.