Într-o postare de astăzi, pe pagina sa de Facebook, senatorul Claudiu Târziu a făcut referire la planul din ce în ce mai evident al politicienilor din vechile partide, care urmăresc legiferarea în România a vaccinării obligatorii atât a adulților, cât și a copiilor:
„Abia am ieșit din ședința comisiilor reunite de Apărare și Sănătate ale Senatului, unde mi-a devenit și mai clar că politicienii vechilor partide s-au pus de acord pentru a ne vaccina cu orice preț. Și indiferent de costuri. Nu doar costuri financiare, ci și cîntărite în vieți de oameni.
În dezbatere a fost un proiect de lege care modifică o ordonanță de urgență, prin care se înființează centre de vaccinare în unitățile militare (pentru militari activi sau pensionari și pentru familiile lor) și pune o recompensă pe cap de vaccinat. Astfel, medicii de familie sînt îmbiați cu bani mai mulți cu cît conving mai mulți români de pe listele lor de pacienți să se vaccineze.
Am obiectat că este o măsură inacceptabilă, pentru că astfel se forțează o vaccinare în masă, în condițile în care vaccinurile nu sînt sigure.
În acest moment, producătorii de vaccinuri recunosc că acestea nu sînt testate suficient, deci nu sînt cunoscute eficiența lor, ca și efectele advserse pe care le pot avea. De asemenea, sînt cazuri de îmbolnăviri grave și de decese după vaccinare, care nu preocupă deloc autoritățile decît în sensul mușamalizării lor.
Mi s-a răspuns cu obișnuitul text de propagandă obsesiv-vaccinistă, că sîntem în pandemie, că într-o astfel de situație orice măsură este bună și că, altfel spus, orice risc merită asumat.
O atitudine iresponsabilă, din punctul meu de vedere, față de sănătatea românilor! Tocmai pentru că statul român are obligația de a avea grijă de sănătatea poporului român, ar trebui ca noi, politicienii care facem parte din structurile de conducere ale acestui stat, să nu ne jucăm cu hotărîri care țin de viață și de moarte.
Din păcate, doar doi (ambii din AUR) dintre cei 32 de senatori prezenți la ședința comisiilor reunite am înțeles asta, colega mea de la Sănătate, Evdokia Aelenei, și cu mine. Și am votat contra proiectului de lege. Restul senatorilor, liberali, pluseriști, udemeriști, pesediști, au votat pentru.
Avem de-a face cu o coaliție obsesiv-vaccinistă, care va adopta inclusiv un pașaport de vaccinare și care, prin acesta, va restrînge și mai mult drepturile și libertățile românilor, sub pretextul pandemiei. Și, mai mult, ne vor pune în pericol de moarte pe toți.”
Este simplu , toti au un numitor comun ‘ papusarul extern’ , ei sunt doar circarii de la televiziune si marioneta populara televizata , comanda este afara de vreo 30 de ani , niciodata la ei. cu respect
Partidul știe mai bine… Iar iubitul Tovarăș (Johannis) supremul lider, ne conduce spre viitorul luminos al demoncrației…