„Și eu am omorât oameni!”. Dezvăluiri șocante făcute de un cadru medical din secția ATI covid a Spitalului Județean din Sibiu. Parchetul s-a autosesizat din oficiu

Dezvăluiri terifiante despre tratamentul inuman la care sunt supuși bolnavii infectați cu covid și internați la Spitalul Județean din Sibiu au fost date publicității, luni, de publicația Turnul Sfatului.

Un cadrul medical care a lucrat în Spitalul Județean din Sibiu a povestit pentru sursa citată cum bolnavi cu insuficiență respiratori sunt sedați încă din primele ore de la internare.

„Nu vreau să crezi că vreau să salvez lumea. Nu vreau, pentru că nu pot. Dar am nevoie de ajutor, pentru că am fost acolo, am văzut și mă doare. Nu-mi poate spune nimeni că nu e așa și vor mai fi și alții care vor intra și nu vor mai ieși în viață. Acești oameni trebuie răzbunați. Aceste decese trebuie răzbunate prin aflarea adevărului. Măcar alții și alții să nu pățească la fel. De undeva trebuie să se înceapă”, își începe cadrul medical dezvăluirile terifiante despre ceea ce se întâmplă la Spitalul Județean din Sibiu.

Potrivit sursei citate, asistentul  (domnul S-n.red) nu vrea să-și divulge identitatea de frica repercusiunilor, îi este teamă că și-ar putea pierde dreptul de liberă practică prin încălcarea confidențialității actului medical. Dar susține că va da declarații procurorilor dacă se va declanșa o anchetă, pentru că tot ceea ce spune poate fi probat. Numele pacienților despre care se va vorbi în acest articol este de asemenea codat, astfel încât familiile acestora să fie protejate.

„Pe un om cu insuficiență respiratorie dacă îl sedezi, moare. Pentru că în insuficiență respiratorie nu se dă de dormit și seara. Se face terapie. Se face oxigeno-terapie. Cum îți explici că vine din spital un caz. O doamnă operată, «deschisă, închisă» de un chirurg anume. O ciroză hepatică. S-a gândit să o ducă în modular să mai moară unul de COVID. Da, oamenii se omoară. Și eu am omorât oameni, pentru că am lucrat acolo. Chiar dacă din toate puterile mele am încercat să fac totul să nu încarc acele seringi cu sedare”, povestește Domnul S.

El spune că în mod constant seringile automate se încarcă cu Midazolam, Propofol și Fentanyl anestezice și sedative extrem de puternice.

„Eu am intrat cu alt scop acolo. Am intrat prost, nevinovat, plin de energie, cu sufletul curat să ajutăm că m-am săturat de COVID. Și când colo… Eu nu m-am făcut asistent să-i omor prin sedare. Nu vreau ca mama mea să se răsucească în mormânt, să spună «ăsta nu e copilul meu». Din prima zi când am intrat, m-am îmbrăcat și mi s-a făcut rău. Mă închinam, nu-mi venea să cred. Am mers acasă, nu se poate. Salvatorul nu poate fi criminal, el trebuie să salveze vieți. Ce am văzut eu nu poate fi închipuit de o viață de om. Am văzut oameni care efectiv mor de vii. (…) Nu am văzut pe nimeni intubat care să fie apoi detubat la ATI Sibiu.

O singură doamnă am văzut că a deschis ochii, intubată fiind, cu sedare în venă. M-am gândit, Doamne, Dumnezeule nu e un doctor să o supraveghem, poate reîncepe să respire singură. Nu. Mi s-a spus să mărim sedarea la maxim și să-i mai băgăm și Midazolam (n.r. – este un medicament cu acțiune de scurtă durată utilizat pentru a induce sedarea, o stare de calm, somnolență sau somn și care înlătură anxietatea și tensiunea musculară), pe lângă Propofol și Fentanyl. Sunt convinsă că acea femeie a murit de vie. Și altă femeie, și alți bărbați. Ei practic nu mor de covid, mor de clostridium, mor asfixiați, mor sedați”, mărturisește Domnul S.

Întreaga relatare a cadrului medical este disponibilă aici.

Imediat după ce dezvăluirile au fost făcute publice, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a anunțat că se va autosesiza cu privire la cazul pacienţilor cu COVID-19 care erau sedaţi şi legaţi de pat. În acest caz va fi deschis un dosar penal de cercetare pentru omor, după cum a anunţat primprocurorul Ion Veşteman, potrivit Antena3.

 

 

 

 

Raluca Oanță

About Raluca Oanță

Jurnalist cu peste 10 ani de experiență. A lucrat în presa scrisă și în televiziune. A absolvit Facultatea de Sociologie din cadrul Universității București; ulterior, a urmat un master de Antropologie și Dezvoltare Comunitară.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


3 comentarii la „„Și eu am omorât oameni!”. Dezvăluiri șocante făcute de un cadru medical din secția ATI covid a Spitalului Județean din Sibiu. Parchetul s-a autosesizat din oficiu”

  1. Toata stima si respectul pentru un doctor care a avut curajul raspunderii , publicarii adevarului ,AR TREBUI PROMOVAT CA MINISTRU DE CATRE PARTIDUL PE CARE CU STIMA IL REPREZENTATI , DE MULT NU MAI EXISTA OAMENII DE STAT CARE SA AIBA CURAJUL RASPUNDERII SI AL ADEVARULUI. DOCTORUL RESPECTIV ESTE UN EROU CU ADEVARAT SI NU CU GRADE DE TINICHELE. Cu respect

Comentariile sunt închise.