Agenţia Europeană a Medicamentului confirmă legătura între vaccinul AstraZeneca şi cazurile de tromboze. Anunțul medicului Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Național de Vaccinare, în ceea ce privește decizia României

Un reprezentant al Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA) a confirmat, marți, existenţa unei legături între vaccinul AstraZeneca şi cazurile de tromboză observate după administrarea acestui ser, informează AFP, citată de Agerpres.

„Putem de acum să o spunem, este clar că există o legătură cu vaccinul. Totuşi, nu ştim deocamdată ce cauzează această reacţie (…)

Încercăm să obţinem un tablou complet despre ceea ce se întâmplă, să definim într-o manieră precisă acest sindrom provocat de vaccin (…) În rândul persoanelor vaccinate (cu serul AstraZeneca, n.r.), există un număr de cazuri de tromboze cerebrale la persoanele tinere, care este superior faţă de ceea ce ne aşteptam.

Trebuie să spunem acest lucru”, a declarat, într-un interviu acordat cotidianului italian Il Messaggero, Marco Cavaleri, coordonatorul strategiei pentru vaccinuri din cadrul EMA, potrivit sursei citate.

Tot marți, în cadrul unei conferințe de presă, medicul Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), a confirmat informația privind declarația oficialului EMA.

„Așteptăm recomandările EMA. În funcție de aceste recomandări, România va adopta toate măsurile, astfel încât siguranța fiecărei persoane care dorește să se vaccineze să fie prioritară”, a spus, marți, medicul Valeriu Gheorghiță.

Acesta a precizat că nu se așteaptă la o retragere a autorizării de punere pe piață a vaccinului AstraZeneca, ci mai degrabă la recomandări punctuale pentru anumite categorii de persoane aflate în situații de risc.

Comitetul de Evaluare a Riscurilor şi Farmacovigilenţă (PRAC), însărcinat cu monitorizarea şi evaluarea securităţii medicamentelor de uz uman autorizate de EMA, are programate reuniuni de marţi şi până vineri, astfel încât se aşteaptă ca raportul de evaluare actualizată privind siguranţa vaccinului AstraZeneca să fie gata în următoarele zile, a informat EFE, potrivit Agerpres.

Reamintim că partidul AUR a solicitat Guvernului României să suspende administrarea vaccinului AstraZeneca, încă din 12 martie, în contextul în care mai multe țări europene au luat această decizie ca urmare a gravelor efecte secundare înregistrate după administrarea acestui ser.

Guvernul a ignorat această solicitare și a continuat vaccinarea cu serul produs de AstraZeneca.

Raluca Oanță

About Raluca Oanță

Jurnalist cu peste 10 ani de experiență. A lucrat în presa scrisă și în televiziune. A absolvit Facultatea de Sociologie din cadrul Universității București; ulterior, a urmat un master de Antropologie și Dezvoltare Comunitară.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost