Periodic, de când a intrat AUR în Parlament, este fluturat în România pericolul radicalizării electoratului și a coagulării acestuia în jurul partidul nou apărut pe scena politică românească.
Să admitem că este așa. În acest caz toți acești moraliști ar trebui să realizeze că AUR nu e cauza radicalizării unei părți a electoratului ci doar efectul. Cauza este exact în partea cealaltă, adică în curtea vechilor partide așa zis frecventabile, care s-au perindat la guvernare în ultimii mai bine de 30 de ani și au dat dovadă doar de incompetență, de corupție, de hoție, de nepotism etc. Problema e, în principal, la PSD și la PNL. Iar pentru mine decepția nu e PSD, ci PNL. Pentru că PNL-ul actual (adică PNL + fostul PD al lui Băsescu), nu e altceva decât ce-a mai rămas din fosta Convenție Democrată, alianța care a câștigat alegerile din 1996 promițând competență și corectitudine. Se lăudau că au și 15.000 de specialiști gata să se apuce de treabă. Ce-a urmat a fost horror. Au făcut exact ce făcuseră și cei de la PSD înaintea lor. Au dat dovadă de incompetență, corupție, hoție, nepotism etc. Dar și mai grav, au ucis speranța unei generații. Și de atunci s-au tot rotit la guvernare ba PSD, ba PNL, când separat, când împreună.
Iar acum nulitățile de la PNL s-au aliat cu neomarxiștii de la USR+ și se prezintă ca mari reformatori. Rezultatele se văd cu ochiul liber: aroganță maximă, incompetență (vezi respingerea Planului Național de Redresare și Reziliență la Bruxelles) și promovarea în funcții a nulităților din partid.
Și ăștia au tupeul să acuze o parte a electoratului că s-a radicalizat și a votat cu AUR. Păi dacă e așa cum susțineți, ar trebui să vă uitați în oglindă pentru că e doar din vina voastră. Și ar trebui să vă dea de gândit faptul că AUR crește, a depășit deja partidul neomarxiștilor de la USR+ și suflă în ceafă PNL-ului, partidul nulităților care, în 1996, au ucis speranțele unei generații și au trimis o mulțime de români în pribegie.
- Curtea Penală Internațională a emis mandat arestare pe numele premierului Netanyahu - 21 noiembrie 2024
- Efectul Trump. Episod de desene animate cu subiect LGBT, retras de la difuzarea pe Disney Channel - 18 noiembrie 2024
- ULTIMA ORĂ/ Reacții la decizia lui Biden privind lovirea Rusiei. Donald Trump Jr: Vor să se asigure că va începe cel de-al Treilea Război Mondial - 18 noiembrie 2024
Uniunea Sodomizați România e cancer.