Partidul AUR este singura opoziție parlamentară și singurul partid care poate să oprească instaurarea dictaturii sub pretexte medicale, acesta fiind motivul pentru care au născocit povestea cu antisemitismul în România, pentru care ar fi responsabil AUR, ca să aibă motiv să încerce scoaterea AUR în afara legii, a declarat, luni, co-președintele AUR, Claudiu Târziu.
Declarația liderului AUR a fost făcută ca reacție la atacurile deputatului PNL Alexandru Muraru, care a amenințat AUR cu scoaterea în afara legii.
Un partid nu poate fi interzis pentru că așa dorește o persoană sau alta, fie ea reprezentantă a puterii, a subliniat senatorul Claudiu Târziu.
„AUR nu a comis nicio acțiune contra statului de drept sau ordinii publice. Cum este posibil ca Muraru să dicteze Justiției sentința? Stăpânii lui chiar cred că românii vor asista impasibili la asemenea abuz contra AUR?”, a subliniat liderul AUR.
Partidul AUR nu a comis nicio acțiune contra statului de drept sau ordinii publice, dar este singurul care poate să oprească instaurarea dictaturii sub pretexte medicale, a precizat Claudiu Târziu.
„Dacă AUR era un partid de doar 10% în Parlament, nu s-ar fi obosit să declanșeze o ofensivă în care au angajat toate forțele statului – președinte, premier, guvern, coaliția majoritară din parlament, servicii secrete, presă obedientă.
Probabil că ei știu prea bine susținerea de care se bucură AUR în popor și asta îi sperie de moarte. Și mai știu ceva: că AUR este singura opoziție parlamentară și singurul partid care îi poate opri să instaureze dictatura (sub pretexte medicale).
Nu există nici o altă explicație pentru faptul că, din senin, au născocit povestea cu antisemitismul în România, pentru care ar fi responsabil AUR, ca să aiba apoi motiv să încerce scoaterea noastră în afara legii.
Să încerce. Ne vom lupta și, cu ajutorul lui Dumnezeu și al românilor, vom învinge”, a scris, luni, pe Facebook, liderul AUR, Cladiu Târziu.
Declarația co-președintelui AUR a fost făcută ca reacție la un interviu acordat, luni, pentru Europa Liberă, de deputatul PNL, Alexandru Muraru, reprezentant Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei.
În cadrul interviului, Muraru a atacat partidul AUR, despre care a afirmat că este pasibil de scoatere în afara legii.
Senatorul Sorin Lavric (AUR) a reacționat, luni, la atacurile deputatului PNL, Alexandru Muraru, la adresa partidului AUR, spunând că acesta este doar o marionetă care a ales să se supună agendei globaliste care îi etichetează pe patrioți drept extremiști.
- Zilele Culturii și Spiritualității la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia. Părintele Nicolae Steinhardt, comemorat la 102 ani de la naștere - 29 iulie 2024
- „Carnea cultivată” în laborator, tot mai aproape de autorizare pentru comercializare în UE - 28 iulie 2024
- Părintele mărturisitor Constantin Voicescu, pomenit, duminică, la Mănăstirea Cernica - 27 iulie 2024