Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Arboroasa” organizează festivalul concurs național de cântări și datini pascale „Cântările potirului”, potrivit unui comunicat transmis pe adresa redacției.
Festivalul concurs național „Cântările potirului” este un eveniment cultural-tradițional al manifestării bucuriei copiilor și tinerilor prin cântări de primăvară, cântece de toacă, pricesne și colinde pascale care promovează patrimoniul muzical de sorginte religioasă și laică se precizează în comunicatul de presă.
Manifestarea are ca scop conservarea și promovarea identității spirituale românești, punerea în scenă și promovarea folclorului laic și religios cu tematică pascală, ca moștenire culturală.
Concursul este destinat copiilor și tinerilor cu vârste între 6-25 de ani, grupuri și ansambluri vocal-folclorice, coruri parohiale, grupuri mai mici care activează în cadrul corurilor parohiale, coruri școlare.
Înscrierea la concurs se face în perioada 15 aprilie- 1 mai, prin completarea unui formular disponibil aici.
Mai multe detalii privind regulamentul concursului sunt disponibile pe site-ul Centrului „Arboroasa”.
- Zilele Culturii și Spiritualității la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia. Părintele Nicolae Steinhardt, comemorat la 102 ani de la naștere - 29 iulie 2024
- „Carnea cultivată” în laborator, tot mai aproape de autorizare pentru comercializare în UE - 28 iulie 2024
- Părintele mărturisitor Constantin Voicescu, pomenit, duminică, la Mănăstirea Cernica - 27 iulie 2024