Litoral 2021. Secretar de stat în Ministerul Economiei: Regula este ca în spațiile publice să se poarte mască, iar marea este spațiu public

Minivacanța de 1 Mai se apropie, iar autoritățile nu au clarificat încă în ce condiții se vor caza turiștii la mare sau la munte și nici felul în care anumite restricții în vigoare se pot adapta unor condiții particulare, cum este cazul obligativității purtării măștii pe litoral.

Prezent în cadrul unei emisiuni TV, secretarul de stat în ministerul Economiei şi Turismului, Paul Ene, a discutat despre regulile care trebuie respectate de către hotelieri dar și de către turiști, în minivacanța de 1 Mai și de Paști.

Paul Ene a făcut referire și la obligativitatea purtării măștii la malul mării, mai exact pe șezlong și în apă. Întrebat la Antena3, dacă marea este considerată spațiu public, Paul Ene a precizat:

„În momentul de față, regula clară pentru toată lumea este că în spațiile publice să se poarte masca”.

La insistența jurnalistei dacă marea este spațiul public, secretarul de Stat a răspuns:

„Exact. Eu sper că până atunci să găsim o soluție și înțelegere pentru ca acest lucru să nu se întâmple. Dar regulile, în momentul de față, astea sunt. Dacă nu se vor schimba, atunci știm toți ce înseamnă asta”

Atunci purtăm toți masca pe plajă și în apă, a punctat moderatoarea emisiunii.

„Vom vedea. Sper să se găsească soluții în acest sens”, a răspuns secretarul de Stat, Paul Ene.

 

Raluca Oanță

About Raluca Oanță

Jurnalist cu peste 10 ani de experiență. A lucrat în presa scrisă și în televiziune. A absolvit Facultatea de Sociologie din cadrul Universității București; ulterior, a urmat un master de Antropologie și Dezvoltare Comunitară.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „Litoral 2021. Secretar de stat în Ministerul Economiei: Regula este ca în spațiile publice să se poarte mască, iar marea este spațiu public”

Comentariile sunt închise.