ACTUALIZARE ORA 13:45
Informaţiile apărute în presă cu privire la existenţa unui document transmis în atenţia premierului Florin Cîţu referitor la constituirea unui grup de lucru în cadrul Ministerului Sănătăţii privind verificarea raportărilor zilnice privind pandemia sunt false şi lipsite de fundament, a transmis Guvernul, printr-un comunicat remis, luni, Agerpres.
Potrivit comunicatului, la cabinetul prim-ministrului, la Registratura Generală şi la Secretariatul General al Guvernului nu a fost înregistrat niciun document care să facă referire la înfiinţarea sau activitatea unui asemenea grup de lucru.
Știrea inițială:
Ministerul Sănătății a precizat, luni, prin intermediul unui comunicat de presă, că în prezent nu există, la nivelul ministerului, un grup de lucru legal constituit privind verificarea raportărilor zilnice referitoare la evoluția pandemiei.
În acest context, „Ministerul Sănătății solicită fostului ministru Vlad Voiculescu să înceteze diseminarea informațiilor false în spațiul public și emiterea unor ipoteze lipsite de fundament”.
„Ministerul Sănătăţii face următoarele precizări în legătură cu înfiinţarea grupului de lucru privind verificarea raportărilor zilnice referitoare la evoluţia pandemiei COVID-19:
În acest moment nu există un grup de lucru legal constituit la nivelul Ministerului Sănătăţii. În data de 17 aprilie 2021, premierul Florin Cîţu, ministrul interimar al Sănătăţii, a solicitat secretarilor de stat şi secretarului general al ministerului documentul de constituire a acestui grup de lucru şi un raport al activităţii desfăşurate”, se precizează în comunicatul de presă.
Potrivit sursei citate, atât secretarii de stat, cât şi secretarul general au comunicat în scris că nu deţin vreun document de constituire a acestui grup de lucru.
„Declarațiile susținute de fostul ministru Vlad Vasile Voiculescu cu privire la acest subiect dovedesc faptul că domnia sa nu cunoaște legislația, atribuțiile ce revin funcției de ministru și procedurile administrative. În conformitate cu legislația în vigoare, în exercitarea atribuțiilor ce îi revin, ministrul emite ordine şi instrucțiuni cu caracter normativ sau individual. Nu decizii.
Ministerul Sănătății solicită fostului ministrul Vlad Vasile Voiculescu să înceteze diseminarea informațiilor false în spațiul public și emiterea unor ipoteze lipsite de fundament”, se arată în comunicatul de presă transmis de Ministerul Sănătății.
- Zilele Culturii și Spiritualității la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia. Părintele Nicolae Steinhardt, comemorat la 102 ani de la naștere - 29 iulie 2024
- „Carnea cultivată” în laborator, tot mai aproape de autorizare pentru comercializare în UE - 28 iulie 2024
- Părintele mărturisitor Constantin Voicescu, pomenit, duminică, la Mănăstirea Cernica - 27 iulie 2024