Criteriile privind carantinarea localităților au fost schimbate printr-un ordin semnat de secretarul de Stat, Andreea Moldovan, noile criterii vizând testele efectuate, rata de infectare, dar și gradul de ocupare a paturilor din unitățile medicale.
Ordinul Ministerului Sănătății a fost publicat marți în Monitorul Oficial și este semnat de secretarul de stat Andreea Moldovan, anunță Antena3. Acesta introduce un punctaj, în baza unei grile și cu cât localitatea are mai multe puncte, cu atât situația epidemiologică este considerată mai gravă, iar localitatea poate intra în carantină.
Astfel, municipiile și zonele metropolitane cu peste 100.000 de locuitori riscă să fie carantinate în cazul în care ajung la 60 de puncte. Pentru restul localităților, decizia de carantinare se poate lua la pragul de 70 de puncte.
Mai mult decât atât, rata de infectare, cumulată la 14 zile, de la care se poate intra în carantină este de 3 la o mie de locuitori, iar pentru ieșirea din carantină a localității este prevăzut un singur criteriu, mai exact ca rata de infectare să scadă sub 3 cazuri la mia de locuitori.
Secretarul de Stat, Andreea Moldovan: Acest ordin intră în atribuțiile mele
Secretarul de Stat, Andreea Moldovan, a precizat că acest ordin a fost elaborat în urma discuțiilor cu INSP și DSU.
„Acest ordin intră în atribuțiile mele și era normal ca eu să-l semnez. Nu pică din cer, e un ordin pentru care am început discuțiile în urmă cu o lună, am avut discuții cu reprezentanți ai INSP și DSU. Au fost două zile de discuții, atunci chiar s-a comentat în presă pe marginea acestor criterii de carantinare. Am agreat o formă finală pe care am supus-o ulterior discuției în Comitetul Tehnico-Științific.
A fost o singură remarcă privind raportarea la 50.000 de oameni sau 100.000 de oameni ca reper (la numărul de teste, n.r.), însă toți membrii participanți au avut ocazia să-și exprime punctul de vedere și s-a votat această formă finală”, a spus, marți seara, la Digi24, Andreea Moldovan.
Întrebată dacă, în conformitate cu noua grilă, Bucureștiul se încadrează la localitățile care pot fi carantinate, Moldovan a răspuns: „Dacă luăm în calcul vechea grilă de analiză, și pe acea grilă Bucureștiul e de carantinat”.
Prefectul Capitalei, Alin Stoica: Am aflat din Monitorul Oficial
Pe de altă parte, într-o intervenție la Antena3, prefectul Capitalei, Alin Stoica, a precizat că a aflat de acest ordin din Monitorul Oficial. Întrebat dacă Bucureștiul va intră în carantină de Paști, prefectul susține că nu.
„Avem alte măsuri pe care le aplicăm în momentul de față, cu succes, pentru că vedem că rata de infectare scade. Și vom rămâne pe aceste măsuri”.
- Zilele Culturii și Spiritualității la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia. Părintele Nicolae Steinhardt, comemorat la 102 ani de la naștere - 29 iulie 2024
- „Carnea cultivată” în laborator, tot mai aproape de autorizare pentru comercializare în UE - 28 iulie 2024
- Părintele mărturisitor Constantin Voicescu, pomenit, duminică, la Mănăstirea Cernica - 27 iulie 2024
Un comentariu la „Ministerul Sănătății schimbă criteriile privind carantinarea. Capitala ar intra deja în lockdown. Prefectul spune că a aflat de ordin din Monitorul Oficial”
Comentariile sunt închise.