Aproximativ 50 de personalităţi din Grecia, între care vicepreşedintele Ligii greceşti pentru drepturile omului, academicieni şi jurnalişti, au sesizat vineri justiţia în legătură cu acordarea controversată de către guvern a 20 de milioane de euro către mass-media, în contextul pandemiei, relatează AFP, citată de Agerpres.
Potrivit sursei citate, primăvara trecută, Guvernul a finanțat cu 20 de milioane de euro circa 1.232 surse mass-media, presa scrisă, audiovizuală şi site-uri de informaţii, în cadrul unei campanii pentru măsuri de combatere a pandemiei.
Mass-media care se află pe aşa-numita „listă Petsas” (numele fostului purtător de cuvânt al guvernului) au beneficiat de „bani publici” fără ca guvernul să fi urmat proceduri adecvate de „transparenţă”, subliniază reclamanţii.
Reclamanţii solicită urmăriri penale pentru „corupţie”, „fraudă” şi „încălcarea îndatoririlor” împotriva a doi miniştri. Aceştia sunt ministrul adjunct al economiei, Thodoros Skyllakakis, şi Stelios Petsas, în prezent ministru adjunct al Internelor şi purtător de cuvânt al guvernului anul trecut, responsabil pentru mass-media.
În România, Guvernul a aprobat în primăvara anului trecut suma de 40 de milioane de euro pentru presă.
- Zilele Culturii și Spiritualității la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia. Părintele Nicolae Steinhardt, comemorat la 102 ani de la naștere - 29 iulie 2024
- „Carnea cultivată” în laborator, tot mai aproape de autorizare pentru comercializare în UE - 28 iulie 2024
- Părintele mărturisitor Constantin Voicescu, pomenit, duminică, la Mănăstirea Cernica - 27 iulie 2024
Să le dea bani mai mulți ca să mintă și mai abitir.