România are obligația să apere identitatea și drepturile românilor din Ucraina, a fost mesajul transmis, joi, de senatorul Claudiu Târziu, președintele Comisiei pentru românii de pretutindeni, aflat în vizită oficială la Cernăuți.
În cursul zilei de joi, senatorul Claudiu Târziu a avut o întîlnire de lucru cu reprezentanți ai Consiliului Național al Românilor din Ucraina și cu Uniunea Interregională „Comunitatea Românească”, la Centrul cultural „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți.
În cadrul întâlnirii au fost abordare mai multe probleme grave cu care se confruntă cei jumătate de milion de români din Ucraina, după cum a anunțat, pe Facebook, senatorul Claudiu Târziu.
Astfel, printre altele, s-a discutat despre:
-consecințele aplicării Legii învățămîntului pentru comunitatea românească din Ucraina și modul în care statul român se implică în apărarea drepturilor constituționale ale românilor din Ucraina;
-închiderea școlilor românești sau ucrainizarea lor, nebugetarea programului de burse oferite de către statul român pentru elevii români din Ucraina;
-lipsa finanțării de către statul ucrainean a mass-mediei și a organizațiilor românești, dar și subfinanțarea acestora de către statul român, starea gravă a monumentelor românești din zonă.
„Mi-am reafirmat întreg sprijinul, atît al meu, cît și al Comisiei pentru românii de pretutindeni pe care o conduc, și i-am asigurat pe interlocutori că vom continua să facem presiuni asupra instituțiilor din România pentru ca acestea să-și respecte promisiunile legate de burse și să suplimenteze bugetele pentru finanțarea programelor care se adresează românilor din Ucraina.
România are datoria să apere identitatea românilor din Ucraina și să utilizeze toate mijloacele democratice, inclusiv instituțiile europene și internaționale din care face parte, pentru a se asigura că românii din Ucraina beneficiază de aceleași drepturi de care beneficiază minoritatea ucraineană din România”, a subliniat senatorul Claudiu Târziu, co-președintele partidului AUR.
- Zilele Culturii și Spiritualității la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia. Părintele Nicolae Steinhardt, comemorat la 102 ani de la naștere - 29 iulie 2024
- „Carnea cultivată” în laborator, tot mai aproape de autorizare pentru comercializare în UE - 28 iulie 2024
- Părintele mărturisitor Constantin Voicescu, pomenit, duminică, la Mănăstirea Cernica - 27 iulie 2024