Cu AUR în Parlamentul de la București și de la Chișinău facem primul pas către reunificare, a declarat, luni, co-președintele AUR, Claudiu Târziu, aflat în vizită oficială la Chișinău.
În cadrul unei conferințe de presă organizată de AUR Moldova, liderul AUR de la București, Claudiu Târziu, a subliniat că „2021 este momentul în care se poate declanșa procesul de reunificare cu adevărat”.
Discursul senatorului Claudiu Târziu a început cu o declarație de dragoste pentru Basarabia.
„De câte ori vin în Basarabia sunt extrem de emoționat. Este ca și cum m-aș întoarce la o iubire veche, nestinsă niciodată. Nu este doar un fel de a spune.
Simt cu adevărat că Basarabia este partea noastră mai bună, simt că Basarabia este ceva ce ni s-a luat forțat și care, prin acest rapt, ne-a văduvit de o existență mai curată, mai înțeleaptă, mai plină de bucurie. Simt că în Basarabia sunt acasă cu toată ființa mea. Poate și pentru că bunica mea paternă s-a născut la Soroca, poate și pentru că faptul că sunt moldovean de dincolo de Prut, născut la Bacău, poate pentru faptul că sunt român și vibrez la cauza națională. Emoția este autentică”, a mărturisit co-președintele AUR, Claudiu Târziu.
Acesta a precizat că a venit la Chișinău pentru a face tot ce este omenește posibil pentru a se realiza unitatea dintre unioniști.
„Am venit cu acest mandat din partea conducerii AUR și cred că, prin vrerea lui Dumnezeu și cu bunăvoința colegilor de la Chișinău, am realizat ce se putea până la acest moment.(…)
România este un stat mediu. El poate deveni un stat mai mare, prin reunificare. Asta înseamnă beneficii pentru toți cetățenii (…) Independența Basarabiei nu poate fi atinsă decât prin această revenire acasă.
Neamul nostru este unul mare, unul care a făcut istorie și care poate să facă în continuare. 2021 este momentul în care putem să declanșăm procesul de reunificare cu adevărat.
Cu AUR în Parlamentul de la București și de la Chișinău facem primul pas către reunificare, iar la următoarele alegeri vom putea să desăvârșim acești pași, pentru că, vă asigur, noi vom fi la guvernare, într-o formulă majoritară, și la București și la Chișinău. Voința poporului român, de dincolo și de dincoace de Prut, se va exprima atunci cu adevărat, prin reprezentanții acestuia, adică prin AUR. (…)
Vom recăpăta verticalitatea pentru care cândva eram renumiți. Da, românii au fost demni, au fost verticali, viteji, au câștigat bătălii pe care nicio analiză rațională nu le-ar fi dat câștigătoare de partea românilor. De ce? Pentru că au crezut. Și acolo unde există credință și jertfă, acolo Dumnezeu face minuni.
AUR va intra în Parlament. AUR va intra la guvernare singur, și la Chișinău și la București. AUR va face Unirea”, a spus co-președintele AUR, Claudiu Târziu.
Alianța pentru Unirea Românilor consolidează forțele unioniste de la Chișinău
După ce anterior, formațiunea Uniunea Salvați Basarabia (USB) a anunțat că aderă la proiectul AUR, iar Partidul Popular Românesc (PPR) și-a unit forțele, prin transformare, cu Alianța pentru Unirea Românilor, astăzi, Partidul Liberal a declarat că se alătură Alianței pentru Unirea Românilor, a anunțat, partidul AUR, prin intermediul unui comunicat de presă.
„Am decis ca noi, cei din Partidul Liberal, să facem front comun cu Alianța pentru Unirea Românilor, care a obținut un rezultat excepțional în cadrul alegerilor parlamentare din România. Necesitatea opțiunii unioniste în buletinul de vot este absolut necesară. Ajunge cât am mizat pe votul util. Păstrându-ne identitatea liberală, noi, membrii Partidului Liberal am decis să participăm la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie prin alăturare la proiectul AUR. Unirea este obiectivul fundamental pe care-l avem de înfăptuit. Sunt sigur că unirea o vom face sub flamura AUR”, a declarat președintele Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă.
Decizia a fost salutată de președintele Alianței pentru Unirea Românilor, liderul unionist, Vlad Bilețchi, care a declarat că astăzi asistăm la un moment istoric.
„Cel mai important lucru pe care-l putem face acum este să dăm dovadă de unitate în jurul aceluiași ideal. Alianța pentru Unirea Românilor nu este un proiect la București și altul la Chișinău, ci este un proiect pan-românesc, care nu recunoaște hotarul nedrept de pe Prut. Noi nu ne propunem să participăm la alegeri de dragul participării, dar suntem ferm convinși că prin unitatea noastră, a tuturor celor care pledează pentru această cauză națională, putem obține un rezultat de cel puțin 10% în acest timp foarte scurt. Fac apel repetat către liderul PUN, Octavian Țîcu, pentru ca toate forțele unioniste să fie împreună”, a declarat președintele AUR din Republica Moldova, Vlad Bilețchi.
- Zilele Culturii și Spiritualității la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia. Părintele Nicolae Steinhardt, comemorat la 102 ani de la naștere - 29 iulie 2024
- „Carnea cultivată” în laborator, tot mai aproape de autorizare pentru comercializare în UE - 28 iulie 2024
- Părintele mărturisitor Constantin Voicescu, pomenit, duminică, la Mănăstirea Cernica - 27 iulie 2024
Doamne-ajută.