Co-președintele AUR, senatorul Claudiu Târziu: „Relaxarea” anunțată de Guvern, o restrângere stridentă a drepturilor și libertăților noastre

Măsurile demagogice de „relaxare”, anunțate cu fală de la 1 iunie, adeveresc că discriminarea pe motiv de vaccinare este o realitate, a spus, vineri, co-președintele AUR, Claudiu Târziu, ca reacție la măsurile anunțate de Guvern.

„Cu atît mai mult noi, AUR, am avut dreptate să propunem o lege care să interzică această nouă și flagrantă formă de discriminare. Propunere legislativă care nădăjduim să fie susținută și de alți colegi din Parlament, mai ales în condițiile în care, în cîmpul de dezbateri publice, sînt foarte vocali și inflamați pe acest subiect.

Exemplific:

– Evenimentele cele mai importante din viața noastră, precum: nunți, botezuri, pot fi organizate, „mulțumită” guvernului, cu peste 70 de persoane în spații deschise sau 50 persoane în spații închise, numai dacă TOȚI participanții sunt VACCINAȚI COMPLET;

– Locurile de joacă pentru copii în spații închise se pot redeschide, „mulțumită” guvernului, cu condiția ca părinții sau însoțitorii copiilor să fie VACCINAȚI COMPLET;

– Restaurantele și spațiile de cazare de pe litoral pot funcționa la capacitate maximă (în condiții normale), doar dacă TOȚI clienții sunt VACCINAȚI COMPLET;

– La festivitățile organizate la finalul anului școlar vor avea dreptul să participe, tot „mulțumită” guvernului, doar dacă părinții copiilor VOR FI VACCINAȚI sau TESTAȚI;

– La locul de muncă, în condițiile în care într-un spațiu își desfășoară activitatea maxim 5 persoane, se poate renunța la mască doar dacă TOȚI sunt VACCINAȚI COMPLET.

Și multe altele similare.

Reafirm cu toată responsabilitatea: această „relaxare” anunțată de onor guvernul nostru, la a cărei propagandă sîntem zilnic expuși, este o condiționare explicită și o restrîngere stridentă a drepturilor și libertăților noastre”, a spus co-președintele AUR, senatorul Claudiu Târziu.

 

Raluca Oanță

About Raluca Oanță

Jurnalist cu peste 10 ani de experiență. A lucrat în presa scrisă și în televiziune. A absolvit Facultatea de Sociologie din cadrul Universității București; ulterior, a urmat un master de Antropologie și Dezvoltare Comunitară.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


3 comentarii la „Co-președintele AUR, senatorul Claudiu Târziu: „Relaxarea” anunțată de Guvern, o restrângere stridentă a drepturilor și libertăților noastre”

Comentariile sunt închise.