Fiecare țară care trece prin setea de putere a unui om sau a unui grup de oameni are, la sfârșitul unei asemenea epoci triste, un chip sfâșiat de o mare rană și un popor pierdut, scrie istoricul Marius Oprea într-un editorial pentru Mediafax.
Suntem un popor în derivă. Acum, după Paşti, în urarea „Hrisos a înviat”, nu pot decât să sper că România se va trezi şi ea, înainte de a fi din nou crucificată, cum s-a mai întîmplat de atîtea ori, în istoria ei, scrie istoricul Marius Oprea.
„S-au numit fie nazism sau comunism, au îmbrăcat diferitele uniforme ale unor dictaturi militare, de tip sud-american sau african. Fie că este vorba fascism, de apartheid, de Hitler sau Pinochet, de Stalin, Ceauşescu sau Pol Pot, ori de urmaşii ultimilor, după căderea „cortinei de fier” care a împărţit lumea în două după al doilea război mondial, aceste regimuri politice, pe care un om sau un grup de oameni care le-au croit pe principiul excuderii (uciderii) celorlalţi, cei care nu gîndeau, nu vorbeau sau nu semănau cu ei, au creat de fapt popoare pierdute.
Acum riscăm, din „corectitudine politică”, exercitată ca o nouă dictatură, să ne pierdem cu totul, ca naţiune, în hăţişurile istoriei”, scrie istoricul Marius Oprea.
Înțelegând, din experiența la catedră, că tinerii nu știu prea multe despre comunism, istoricul Marius Oprea spune că a plecat în „căutarea poporului nostru pierdut şi a istoriei lui”.
„L-am găsit – în gropi, la margine de pădure sau pe cîmpuri, ascuns, fără de cruce; i-am găsit respiraţia în agonie între zidurile închisorilor; i-am zărit umbra pe locurile unde nu cu secole, ci doar cu cîteva decenii înainte era închis între gardurile de sîrmă ghimpată ale lagărelor; i se văd semnele în fiecare casă a ţării – pentru că, totuşi, cu excepţia Oamenilor Noi, poporul nostru pierdut s-a stins în linişte, de foame şi frig, în numele Victoriei Socialismului”, spune Marius Oprea.
Ca oameni, trebuie să avem curajul să spunem adevărul despre ce s-a întîmplat cu cei dispăruţi, despre moartea lor şi despre noi, subliniază Marius Oprea.
„Morţii comunismului deranjează, foarte mult. Îi deranjează pe urmaşii celor care l-au adus şi susţinut, cît şi pe moştenitorii securităţii – aliaţi ai lor înainte, şi după 1989. Iar reţeaua aceasta, constituită informal are o putere formidabilă: fabrică ambasadori, consilieri ai „corectitudinii politice” şi ne trasează istoria – una care trebuie să excludă părţi mari de adevăr şi suferinţă a românilor”, a explicat istoricul Marius Oprea.
Potrivit acestuia, până la căderea regimului comunist din România, nu se putea pune problema judecării celor vinovaţi pentru crimele şi abuzurile comise în numele acelui regim, care nu numai că le-a făcut posibile, dar în numele căruia ele au fost făptuite.
„Sîntem un popor în derivă. Acum, după Paşti, în urarea „Hrisos a înviat”, nu pot decît să sper că Romînia se va trezi şi ea, înainte de a fi din nou crucificată, cum s-a mai întîmplat de atîtea ori, în istoria ei”, spune istoricul Marius Oprea.
Editorialul este disponibil integral aici.
- Zilele Culturii și Spiritualității la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia. Părintele Nicolae Steinhardt, comemorat la 102 ani de la naștere - 29 iulie 2024
- „Carnea cultivată” în laborator, tot mai aproape de autorizare pentru comercializare în UE - 28 iulie 2024
- Părintele mărturisitor Constantin Voicescu, pomenit, duminică, la Mănăstirea Cernica - 27 iulie 2024