Masa pascală este o prelungire a comuniunii credincioșilor strânși, în noaptea învierii Domnului, în jurul sfântului potir. În trecutul nu foarte îndepărtat, țăranul român, înveșmântat în straie noi, punea în desagă pasca, ouăle înroșite în Joia Mare și pornea însoțit de întreaga familie, cu mic, cu mare, pe drumul spre biserică.
În sfântul lăcaș trăia, împreună cu prietenii, vecinii și cunoscuții bucuria neasemuită a învierii lui Hristos, apoi se întorcea luminos acasă. Sfințite de preot, bucatele din desagă se preschimbaseră, cu adevărat, în bucate alese.
Bucuriile simple
Când spunem „masă”, ne închipuim spontan o masă întru totul asemănătoare aceleia din bucătăria sau sufrageria noastră. În realitate, în vechime, țăranii mâncau strânși în jurul unor mese mici, modeste, smerite. Citadinul, pentru care fericirea a devenit sinonimă cu prosperitatea și confortul, are tendința să privească plin de superioritate această fotografie de familie. Oamenii din trecut, însă, știau să se bucure de lucrurile simple, se mulțumeau cu puțin și simțeau nevoia să împartă acel puțin cu ceilalți. Puținul meu devenea puținul nostru. Chiar dimensiunile și forma mesei la care mâncau străbunii noștri dovedește valoarea pe care o acordau comuniunii: masa fiind mică, gradul de apropiere dintre oamenii așezați în jurul ei era mult mai mare, în comparație cu cel pe care ni-l oferă mesele noastre.
Mă întorc la masa de Paști. Mai întâi toți membrii familiei mâncau „paștile”, pâinea sfințită, zicând: „Pe sănătate, că am ajuns”. Apoi capul familiei ciocnea un ou roșu cu soția sa. Puțin mai târziu, părinții ciocneau cu feciorii și fiicele. În multe regiuni locuite de români, tatăl împărțea familiei o fărâmă de ou. Toți îl mâncau cu credința că, în acest fel, ei vor rămâne uniți prin fire trainice, nevăzute, de-a pururi, în timp și dincolo de el, în veșnicie.
La masa pascală, primele alimente consumate erau cele sfințite la biserică. În funcție de cât de înstăriți erau țăranii, pe masă puteau fi văzute slănina, carnea de miel, porc, vițel sau, în cel mai rău caz, de găină. Pasca, hreanul, usturoiul erau și ele acolo. După un post destul de lung, mulți preferau să guste câte puțin din mâncărurile grase și să-și potolească foamea cu o supă ușoară.
Cum s-au ivit din pască florile și grânele?
Am pomenit de pască, alt aliment ritual pascal. În vechime, țăranii numeau pasca „anafură”. Ea era, cum am spus, sfințită la biserică, chiar în prima zi de Paști. O legendă autohtonă spune că în sâmbăta care a precedat Sfintele Paști, Dumnezeu a frământat pasca, a mărunțit-o și a răspândit-o în cele patru puncte cardinale. Din ea au răsărit pe pământ florile, grânele și semințele. Poate de aceea, mulți români în sâmbăta Paștilor seamănă flori, cu credința că acestea vor străluci prin frumusețea lor.
Mielul este alimentul pascal prin excelență. La nivel simbolic, mielul care se aduce pe sine jertfă spre ispășirea păcatului adamic este chiar Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, potrivit cuvântului Sfântului Ioan Botezătorul: Hristos este „Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”. (Ioan 1,29)
Prin multe colțuri ale României, masa de Paști stătea întinsă în toate cele trei zile ale praznicului, casnicii invitându-i pe toți cei ce le treceau pragul să se bucure de ele. Și în acest obicei putem citi însemnătatea pe care românul de odinioară o acorda ospitalității.
Învierea Domnului fiind sărbătoarea sărbătorilor pentru tot sufletul creștin, de ea se bucura întregul neam românesc – atât cei vii, de aici, cât și cei plecați dincolo, în împărăția nestricăcioasă a lui Dumnezeu. În timpul sărbătoresc, pascal, multe gesturi și gânduri le sunt dedicate acestora. Cei vii ciocneau ouă în numele celor adormiți, având credința că cei de dincolo vor afla că pe pământ a sosit iar clipa bucuriei prilejuite de învierea Domnului. De aceea, din negura vremurilor până în prezent, în prima zi de Paști, de obicei, femeile merg la cimitir și împart peste mormânt ouă, iar vecinilor le dau colaci, carne de miel și o ulcică de apă, spre pomenirea celor adormiți întru Domnul.
- Învierea Domnului. Credințe și obiceiuri românești - 1 mai 2024
- Valeriu Gafencu, viu în faţa ochilor noştri - 15 februarie 2024
- Dumitru Uță, doctorul fără de arginți - 11 februarie 2024
Hristos a Inviat!
Frumos articol.