Setul LEGO dedicat comunității LGBT a ajuns pe rafturile magazinelor din România, la câteva zile de la lansarea oficială.
Setul LEGO se numește „Cu toții suntem minunați” și este disponibil în mall-uri din București, Cluj, Constanța, Ploiești și Brașov.
Potrivit informațiilor prezentate pe site-ul companiei distribuitoare, setul costă 179,99 lei și este recomandat categoriei de vârstă +18.
Compania daneză LEGO a lansat, săptămâna trecută, acest set dedicat comunității LGBT, după cum a relatat RostOnline.
Intitulat „Toată lumea e grozavă”, setul are culori inspirate de steagul curcubeu al comunității LGBT, cărora li s-au adăugat alb și roz, pentru a reprezenta comunitatea transsexualilor și negru și maro, ca o recunoaștere a diversității etnice din cadrul comunității gay.
Mai mult decât atât, figurinele nu au sex – adică nu sunt nici fetițe, nici băieți, în conformitate cu norma progresistă – mai puțin una dintre ele, o figurină mov, cu o perucă stilizată, menită să reprezinte o „regină-drag”, adică o creatură cu sex îndoielnic, prezentă la toate manifestările „gay-pride”.
- Zilele Culturii și Spiritualității la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia. Părintele Nicolae Steinhardt, comemorat la 102 ani de la naștere - 29 iulie 2024
- „Carnea cultivată” în laborator, tot mai aproape de autorizare pentru comercializare în UE - 28 iulie 2024
- Părintele mărturisitor Constantin Voicescu, pomenit, duminică, la Mănăstirea Cernica - 27 iulie 2024