Guvernul alocă aproape 600 de milioane de euro, fără licitație, unor proiecte prevăzute în capitolul Energia din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), ambele urmând să fie derulate de compania lui Gabriel Comănescu, GPS Power, alături de Romgaz.
Informația a fost dezvăluită de Economedia.ro, care citează un document consultat de redacție.
Potrivit sursei citate, cele două proiecte pilot urmează să fie derulate în Constanța, respectiv în Mehedinți, județul de baștină al ministrului Energiei, Claudiu Năsui.
Nu e clar cum a ajuns compania magnatului Gabriel Comănescu să fie unica firmă privată menționată expres in capitolul elaborat de Ministerul Energiei din PNRR. De altfel, nu se face referire la vreo licitație sau procedură de selecție prin care să fi fost aleasă GSP, scrie sursa citată.
Primul proiect, în valoare totală de 320 de milioane de euro, implică un parteneriat între compania de stat Romgaz și compania GSP Power SRL, înființată anul trecut în cadrul grupului GSP și controlată de omul de afaceri constănțean Gabriel Comănescu. Proiectul vizează dezvoltarea unui proiect de tipul „oraș verde” în Hălânga, județul Mehedinți, respectiv: o instalație de gaz cu capacitate instalată de 159 MW (135 milioane de euro), un parc fotovoltaic de 100 MW (70 milioane de euro), o instalație de producere a hidrogenului verde (55 milioane de euro) și o instalație de captare a dioxidului de carbon (60 milioane de euro).
Cel de-al doilea proiect, în valoare totală de 265 de milioane de euro, este de asemenea un parteneriat între Romgaz și GSP Power pentru dezvoltarea unui „oraș verde” în Constanța, care va include de asemenea o instalație de gaz cu capacitatea de 158 MW (tot în valoare de 135 milioane de euro), un parc fotovoltaic de 20 MW (15 milioane de euro), o instalație de producere a hidrogenului verde (55 milioane de euro) și o instalație de captare a dioxidului de carbon (60 milioane de euro).
Documentul obținut de Economedia mai include un proiect pe hidrogen, respectiv o unitate de producție a hidrogenului verde, doar că acesta va fi implementat de compania de stat Hidroelectrica, având o valoare de 100 de milioane de euro.
Un alt proiect inclus este o centrală fotovoltaică pentru producerea și stocarea hidrogenului verde și utilizarea acestuia folosind stocarea electricității (baterii și supercondensatoare). Și acest proiect va fi totuși implementat de o companie de stat, deoarece este localizat pe platforma centrală Cernavoda SA, operată de Nuclearelectrica.
Potrivit sursei citate, Grup Servicii Petroliere (GSP) este firma română cu cele mai puternice legături de afaceri cu Rusia, fiind dată drept exemplu în trecut chiar de fostul preşedinte, Traian Băsescu. Compania fondată de Gabriel Comănescu a avut contracte de zeci de milioane de euro cu companii de stat ruseşti din energie pentru lucrări de foraj marin.
Anul trecut, în septembrie, fostul șef al Romgaz, Adrian Volintiru, și șeful GSP Gabriel Comânescu semnau, în prezența premierului Ludovic Orban și a ministrului Energiei Virgil Popescu, un memorandum pentru construirea noi centrale de la Halânga, o centrală nouă pe gaze de 150 MW, alături de un parc fotovoltaic de 50 MW, în incinta actualei termocentrale de la Halânga, aflată în faliment.
- Zilele Culturii și Spiritualității la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia. Părintele Nicolae Steinhardt, comemorat la 102 ani de la naștere - 29 iulie 2024
- „Carnea cultivată” în laborator, tot mai aproape de autorizare pentru comercializare în UE - 28 iulie 2024
- Părintele mărturisitor Constantin Voicescu, pomenit, duminică, la Mănăstirea Cernica - 27 iulie 2024
Teoretic , da , dar deoarece inca nu s-a defintivat acordul cu Federatia Rusa , privind exploatarea din Marea Neagra , este inca o poveste romaneasca , de propaganda politica si in nici un caz de investitiei reala economica benefica pentru Romania, privind exploatarea gazului si a conductei de gaz din Marea Neagra.