O delegație a Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) s-a întâlnit, în Spania, cu liderii partidului conservator VOX, precum și cu reprezentanți ai românilor care locuiesc în această țară, potrivit unui comunicat transmis de AUR.
Potrivit sursei citate, în cadrul discuțiilor purtate, s-au identificat valorile comune ale celor două partide, precum și colaborările pentru perioada următoare.
„AUR și VOX:
- susțin suveranismul,
- se opun separatismului regional;
- susțin returnarea imigranților ilegali care intră în Europa către țările de origine;
- dezavuează ideologia identității de gen;
- susțin politicile pro-familie și pro-natalitate;
- luptă pentru respectarea drepturilor și libertăților cetățenești grav afectate în contextul pandemiei;
- se vor susține reciproc în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei”, se precizează în comunicatul de presă.
Din delegația AUR au făcut parte: Sorin Lavric, Președinte al Senatului AUR, Andrei Dîrlău, Vicepreședinte AUR pentru Relații Internaționale și Ionuț Neagu, senator în Parlamentul României.
- Mintea cea de pe urmă/ România solicită CE amânarea închiderii termocentralelor de cărbune. Burduja: Nu avem cu ce să le înlocuim - 10 ianuarie 2025
- Cât vor achita românii pe gaze și energie electrică, din aprilie 2025? - 9 ianuarie 2025
- Profit.ro: Guvernul a avut un deficit uriaș în februarie, cu sume mari pentru ÎNARMARE - 7 martie 2024