Mai multe gropi cu oseminte au fost descoperite pe şantierul drumului expres Craiova – Piteşti de către arheologii care lucrează în zona respectivă, a anunțat, duminică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj.
„La faţa locului s-au deplasat poliţiştii care au stabilit faptul că pe raza satului Gîrleşti, comuna Gherceşti, a fost descoperit un sit arheologic cu ocazia efectuării lucrărilor la drumul expres Craiova-Piteşti, fiind efectuate mai multe săpături arheologice de către reprezentanţii Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia, în baza autorizaţiei pentru cercetarea arheologică preventivă emisă de Ministerul Culturii”, a anunțat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj, potrivit Observator.
Poliţiştii au mai precizat că cele mai multe gropi sunt acoperite cu folie de plastic, paza acestora fiind asigurată de către o societate de profil contractată de către societatea care efectuează tronsonul 1 al Drumului Expres.
Momentan lucrarile pe tronsonul menționat au fost sistate, urmând ca arheologii să preia probe din resturile găsite în zona respectivă.

- ULTIMA ORĂ! Europarlamentarul Claudiu Târziu și-a anunțat plecarea din partidul AUR - 9 aprilie 2025
- Crescătorii de animale au dat în judecată autoritățile statului pentru că nu au luat măsuri de prevenire a febrei aftoase în România - 9 aprilie 2025
- Radu Duda, la Chișinău: România este singura țară din Europa care a avut curajul și puterea de a anula un scrutin din cauza interferenței externe. Este un motiv de mândrie pentru mine - 9 aprilie 2025