Dragi prieteni, publicația Rost a întrat în vizorul cenzorilor corectitudinii politice, astfel că știrea publicată marți, 22 iunie, la împlinirea a 80 de ani de la începutul luptei pentru eliberarea Basarabiei, a fost ștearsă de Facebook.
Deși am contestat această decizie, știrea a fost totuși ștearsă de pe pagina de Facebook a Revistei Rost.
Vă asigurăm că nu ne vom lăsa intimidați de această cenzură bolșevică specifică anilor ‘50 și vom continua să aducem ADEVĂRUL la lumină, indiferent care vor fi consecințele la care vom fi supuși.
Cu Dumnezeu înainte!
Știrea ștearsă de Facebook:
22 iunie 1941. România începe lupta pentru eliberarea Basarabiei și Bucovinei. „Ostași, vă ordon: Treceți Prutul!”
În urmă cu 80 de ani, în 22 iunie 1941, România intra în lupta pentru eliberarea Basarabiei și Bucovinei, Armata Română primind de la generalul Ion Antonescu ordinul „Oștași, vă ordon: Treceți Prutul!”
România răspundea agresiunii sovietice din iunie 1940 și intra în luptă pentru recuperarea Basarabiei și a Nordului Bucovinei, smulse din trupul Patriei-Mamă de URSS cu acordul Germaniei, prin pactul Ribbentrop-Molotov, scrie R3Media.
Pactul fusese semnat la 23 august 1939. România pierduse în 1940, pe lângă Basarabia și Bucovina, și Transilvania de Nord, dar și două județe din sudul Dobrogei, Caliacra și Durostor.
Aflând de la radio despre trecerea Prutului de către trupele române, Regele Mihai I adresează următoarea telegramă generalului Ion Antonescu:
„În clipele când trupele noastre trec Prutul și codrii Bucovinei pentru a reîntregi sfânta țară a Moldovei lui Ștefan cel Mare, gândul meu se îndreaptă către domnia voastră, domnule general, și către ostașii țării. Vă sunt recunoscător, domnule general, pentru că numai prin munca, tăria și străduința domniei voastre neamul întreg și cu mine trăim bucuria zilelor de glorie străbună, iar ostașilor noștri bravi le urez sănătate și putere ca să statornicească pentru vecie dreptele granițe ale neamului. Trăiască în veci România. Trăiască viteaza noastră armată!”.
Potrivit sursei citate, în operațiunile militare de atunci au fost angajate efectivele celor două armate (peste 450.000 de militari români), care totalizau 12 divizii de infanterie, o divizie blindată și 6 brigăzi independente, precum și aviația militară (672 de avioane, dintre care 219 de bombardament și 146 de vânătoare) și forța maritimă (3 distrugătoare, două submarine și alte vase mici).
La 27 iulie 1941, întreg teritoriul istoric românesc din Est fusese eliberat. Populația românească din provinciile istorice a salutat cu entuziasm eliberarea și a oferit momente de fraternitate deosebite.
- Premierul Marcel Ciolacu, în presa austriacă: Forțele extremiste trebuie izolate - 23 noiembrie 2024
- Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, Eugen Pătraş, interdicţie de a intra pe teritoriul ucrainean - 23 noiembrie 2024
- Europarlamentarul Claudiu Târziu, la Iași: Vă chem să mergeți la vot și să alegeți oameni care țin cu România! - 22 noiembrie 2024
Ar trebui ca să nu mai folosiți mizeria de facebook. Facebook este cea mai diabolică companie. Evident că aceasta include și whatsapp și instagram, printre altele. Eu nu mai folosesc absolut nimic care are a face cu Zuck. Există alternative mult mai sănătoase.