Preşedintele Academiei Române, prof. Ioan Aurel Pop, în vizită la Mănăstirea Radu Vodă: Este ca un panteon al neamului românesc

Academicianul Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, a vizitat marţi, 8 iunie 2021, Seminarul Teologic Ortodox „Nifon Mitropolitul” din Bucureşti şi mănăstirea Radu Vodă, a anunțat Ziarul Lumina.

Preşedintele Academiei Române a fost întâmpinat de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, de pr. prof. Marian Colţan, directorul Seminarului Teologic Ortodox din București, de arhimandritul Nectarie Șofelea, stareţul Mănăstirii Radu Vodă şi directorul adjunct al seminarului, de profesori şi elevi.

Acad. Ioan Aurel Pop a vizitat biserica Mănăstirii Radu Vodă, fostele beciuri ale Casei Domneşti de la Mănăstirea Radu Vodă transformate într‑un muzeu‑lapidariu şi stăreţia aşezământului monahal.

„Am vizitat aceste locuri cu gânduri pioase, dar şi cu gândul istoricului care vine să vadă un sanctuar al trecutului, care din fericire, în ciuda vitregiilor timpurilor, funcţionează până astăzi. Mănăstirea Radu Vodă este ca un panteon al neamului românesc, numai dacă ne gândim la sfintele moaşte ce se află în biserică, la mormintele unora dintre ctitori ce se află aici, la legăturile cu domnii ţării, cu Curtea Domnească, şi de aceea suntem impresionaţi şi emoţionaţi. Faptul că un asemenea aşezământ, cu urme încă din secolele al XV‑lea şi al XVI‑lea, este astăzi un loc viu de învăţătură, iar aici mă refer la Seminarul Teologic Ortodox, este iarăşi un lucru extraordinar, care arată continuitatea între ceea ce a fost în trecut, ceea ce este în prezent şi ceea ce va fi”, a declarat președintele Academiei Române.

 

Raluca Oanță

About Raluca Oanță

Jurnalist cu peste 10 ani de experiență. A lucrat în presa scrisă și în televiziune. A absolvit Facultatea de Sociologie din cadrul Universității București; ulterior, a urmat un master de Antropologie și Dezvoltare Comunitară.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost