Noul totalitarism nu va arată precum cel al Uniunii Sovietice și nici nu se impune prin mijloace de fier, precum o revoluție armată, ci este de unul „de mătase”, cel puțin inițial, explică scriitorul american Rod Dreher, prezent zilele acestea la București, pentru a-și lansa cartea „Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini”.
Noul totalitarism își deghizează ura față de disidenții care-i contestă ideologia utopică, sub masca ajutorării și vindecării, subliniază Rod Dreher.
Scriitorul american, Rod Dreher, este prezent, sâmbătă, la București, pentru a-și lansa cartea „Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini”.
Redăm în continuare un fragment din acest ghid de supraviețuire pentru vremurile ce vor urma.
Noul totalitarism
„Supraviețuitorii de astăzi ai comunismului sovietic sunt, în felul lor, Kolakovicii noștri, avertizându-ne că ne paște un totalitarism iminent- o formă de guvernare care combină autoritarismul politic cu o ideologie care caută să controleze toate aspectele vieții. Acest totalitarism nu va arăta ca acela al Uniunii Sovietice. Nu se instituie prin mijloace de „fier”, cum ar fi o revoluție armată, și nici nu se impune cu ajutorul Gulagurilor. Mai degrabă, el exercită un control în forme „mătăsoase”, cel puțin inițial. Acest totalitarism este terapeutic. Își deghizează ura față de disidenții care-i contestă ideologia utopică, sub masca ajutorării și vindecării.
Ca să putem sesiza amenințarea totalitarismului, este important să înțelegem deosebirea dintre totalitarism și simplul autoritarism.
Autoritarism este atunci când statul monopolizează controlul politic. Aici e vorba de nimic altceva decât de dictatură-un lucru rău, firește- dar totalitarismul este mult mai rău. Așa cum spune Hannah Arendt, cea mai avizată voce în materie de studiu al totalitarismului, o societate totalitară este aceea în care ideologia caută să disloce toate tradițiile și instituțiile de până atunci în scopul de a aduce toate aspectele societății sub controlul acelei ideologii. Un stat totalitar este cel care aspiră la nu mai puțin decât să definească și să controleze realitatea. Adevărul este orice decid conducătorii țării că ar fi. Așa cum scria Arendt, orișiunde totalitarismul a domnit, „a început să distrugă esența ființei umane”.
Ca parte din strădania de a defini realitatea, un stat totalitar caută să-ți controleze nu doar faptele, ci și gândurile și emoțiile. Supusul ideal al unui stat totalitar este cineva care a învățat să-l iubească pe Fratele cel Mare.
În era sovietică, totalitarismul cerea iubire față de Partid, iar conformarea cu cerințele Partidului era pusă în aplicare de stat. Totalitarismul de azi cere fidelitate jurată unui ansamblu de credințe progresiste, multe dintre ele incompatibile cu logica și, fără îndoială, incompatibile cu creștinismul. Conformarea este impusă cu forța nu atât de stat, cât de elitele care influențează hotărâtor opinia publică și de corporațiile private care, prin tehnologie, ne controlează viețile în mult mai mare măsură decât ne-ar plăcea să recunoaștem.
Mulți conservatori de astăzi nu reușesc să sesizeze gravitatea acestei amenințări, tratând-o superior drept nimic altceva decât „corectitudine politică”- termenul disprețuitor cu care o generație anterioară se referea la așa-numitul „justițiarism vigilent”. E ușor să nu-i prea iei în serios pe oamenii precum fostul profesor sovietic și să-i cataloghezi isterici, dacă te gândești că ceea se întâmplă astăzi nu e altceva decât o reîntoarcere a răsfățului de campus studențesc stângist din anii 90. Pe atunci, reacția standard a conservatorilor a fost una de indiferență suverană. Lasă că-i vedem noi pe puștani când vor da cu nasul de lumea reală și va trebui să-și găsească o slujbă.
Ei bine, exact asta s-a și întâmplat: puștanii de atunci au adus campusul în America corporatistă, în profesiile juridice și în cele medicale, în mass-media, în școlile elementare și licee și în alte instituții ale vieții americane. În cadrul acestei revoluții culturale, care s-a intensificat în primăvara și vara anului 2020, ei încearcă să transforme toată țara într-un campus studențesc „justițiaristo-vigilent”.
Astăzi, în societățile noastre, cei care nu sunt de acord cu linia de partid a justițiarismului vigilent constată că firmele lor, carierele lor și reputația le sunt distruse. Sunt împinși afară din piața publică, stigmatizați, desființați și demonizați ca rasiști, sexiști, homofobi și altele asemenea. Și lor le este frică să se opună, fiindcă sunt siguri că nimeni nu li se va alătura și nu le va lua apărarea.”
Rod Dreher- „Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini”, Editura Contra Mundum, București, 2021, pag.27-28.
- Zilele Culturii și Spiritualității la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia. Părintele Nicolae Steinhardt, comemorat la 102 ani de la naștere - 29 iulie 2024
- „Carnea cultivată” în laborator, tot mai aproape de autorizare pentru comercializare în UE - 28 iulie 2024
- Părintele mărturisitor Constantin Voicescu, pomenit, duminică, la Mănăstirea Cernica - 27 iulie 2024
Să nu ne cerem niciodată scuze pentru că suntem creștini. Să nu ajungem să ne auto-cenzurăm din frica de a nu ofensa vreo ”minoritate”.