Trei preoți, cercetați într-un dosar PENAL pentru un parastas, în urma denunțului deputatului PNL, Alexandru Muraru

Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui a deschis un dosar penal, în urma unei sesizări depuse de deputatul PNL, Alexandru Muraru,  în cadrul căruia sunt cercetați trei preoți, pentru o slujbă în memoria ctitorului bisericii, Mareșalul Ion Antonescu.

La începutul lunii iunie, deputatul Alexandru Muraru (PNL) a anunțat că a sesizat Poliția și Procurorul General, după ce la Biserica Sfânta Parascheva din Vaslui a avut loc o slujbă de comemorare a Mareșalului Ion Antonescu, după cum a relatat RostOnline.

Acum, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui a fost înregistrat un dosar penal în care se efectuează „cercetări in rem, cu privire la fapta de a promova în public cultul persoanelor vinovate de sâvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității, de crime de război, precum și fapta de a promova în public idei și concepții fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe”, anunță Vremea Nouă.

„Obiceiul lui Muraru de a înăbuși orice încercare de comemorare a eroilor acestui neam este mai vechi și se înscrie în curentul neomarxist care se dorește a fi impus cu forța și în țara noastră, pentru ca generațiile care vin să nu mai aibă niciun reper de care să se sprijine.

În luna aprilie a acestui an, același personaj amenința că îi va face plângere penală și lui Sorin Lavric, deputat AUR, pentru curajul de a elogia, de la tribuna Parlamentului, pe cei care au plătit cu viața refuzul de a renunța la credință. Ce omite Muraru să precizeze în cazul lui Ion Antonescu este faptul că mareșalul a fost categorisit doar de către comuniști drept “un mare criminal de război”, comuniști care au preluat puterea în România cu sprijinul armat al URSS, la comanda lui Stalin.

Niciun tribunal internațional și niciunul dintre statele occidentale care, la acea vreme, formau coaliția anti-germană nu l-au învinovățit pe mareșal de genocid sau crime de război.

Doar Partidul Comunist Român, sub bagheta lui Iosif Vissarionovici Stalin, bunul prieten și “binefăcător” al poporului român. Iată că azi, adepții acestui curent neomarxist, care este un comunism mai updatat, continuă prigoana împotriva miilor de români care au stat drepți în fața furtunii, dându-i, fără să știe, dreptate părintelui Gheorghe Calciu, care spunea că “o să se bată cu noi și morți, iar noi să fim alături de voi ca să ne apărați. Și morți vom izbândi.”, scrie sursa citată.

Potrivit sursei citate, preoții Andrei Crețu, Neculai Bădărău și Adrian Buimac sunt acum cercetați pentru slujba de parastas în memoria Mareșalului Ion Antonescu.

 

 

 

Raluca Oanță

About Raluca Oanță

Jurnalist cu peste 10 ani de experiență. A lucrat în presa scrisă și în televiziune. A absolvit Facultatea de Sociologie din cadrul Universității București; ulterior, a urmat un master de Antropologie și Dezvoltare Comunitară.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „Trei preoți, cercetați într-un dosar PENAL pentru un parastas, în urma denunțului deputatului PNL, Alexandru Muraru”

Comentariile sunt închise.