Scene incredibile au fost filmate în județul Buzău, unde un bărbat a fost urmărit, blocat și bătut în trafic de trei indivizi, potrivit Digi24.
Totul s-a petrecut sub privirea polițiștilor, care au avut nevoie de intervenția mascaților să îi calmeze pe bătăuși.
Deși în înregistrare se vede că agenții sunt depășiți de situație, reprezentanții Poliției spun că intervenția a fost una reușită, scrie sursa citată.
„Echipajul care a intervenit la fața locului a despărțit părțile implicate în conflict, în vederea consilierii. Ambele părți implicate continuau să provoace la reacție conflictuală. Polițiștii au preluat apelantul și au hotărât să-l escorteze cu mașina în siguranță până la sediul poliției. Intervenția a fost etapizată și procedural, astfel încât consecințele stării conflictuale să nu se agraveze și mai tare”, a precizat, într-o intervenție la Digi24, Cosmin Stanciu, purtător de cuvânt al IPJ Buzău.
În urma incidentului, cei trei agresori au rămas liberi. Procurorul de caz nu îi consideră periculoși.

- Patriarhul României, în Pastorala de Paști: Să ne rugăm să fie pace în țara noastră și în întreaga lume - 13 aprilie 2025
- Intrarea Domnului în Ierusalim. Duminica Floriilor - 12 aprilie 2025
- Europarlamentarul Claudiu Târziu, reacție la declarațiile lui Victor Ponta: Un impostor iresponsabil care a pus interesele altui stat peste siguranța României - 11 aprilie 2025