Ungaria, amenințată cu tăierea finanțării europene? Dacian Cioloș (USR PLUS) îi cere șefei CE să nu aprobe Planul de Redresare depus de Guvernul maghiar

Grupul Renew Europe, condus Dacian Cioloș (USR PLUS), i-a trimis șefei CE, Ursula von der Leyen, o scrisoare deschisă prin care îi cere să nu aprobe Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) depus de Ungaria.

Solicitarea este motivată de grija că în Ungaria nu există un sistem eficient de combatere a fraudei.

„Doamnă președintă, v-ați străduit să călătoriți prin Europa pentru a înmâna fizic sigiliile de aprobare ale Comisiei pentru planurile naționale de redresare. Ați făcut fotografii cu fiecare lider al cărui plan a fost evaluat pozitiv de către serviciile dumneavoastră. Când veți merge la Budapesta, dorim să puteți strânge mâna lui Viktor Orbán, știind că prietenii săi nu își freacă mâinile de bucurie (…).

Pentru Renew Europe este o prioritate să se asigure că fondul de redresare de 7 miliarde de euro din Ungaria – va fi în beneficiul tuturor maghiarilor și nu al câtorva persoane cu legături politice”, se precizează în scrisoarea trimisă șefei CE, Ursula von der Leyen.

Deși motivația pare justificată de argumente ce țin de o bună gestionare a fondurilor europene, în fapt, să nu uităm în ce context a fost trimis acest document.

Scrisoarea a fost adresată CE la câteva zile după ce Ungaria a fost invitată să părăsească UE, după ce a dat legea prin care interzice promovarea homosexualității, și imediat după aprobarea în PE a raportului Matic.

Cel din urmă fapt nu a trecut neobservat la noi în țară, dimpotrivă, a declanșat un val de revoltă față de anumite prevederi propuse prin rezoluție, cum ar fi drepturi pentru bărbații care rămân însărcinați, accesul la avort sau educarea copiilor în funcție de orientarea lor sexuală.

De altfel, liderul USR PLUS, Dacian Cioloș, a reacționat în termeni foarte duri la criticile din țară aduse europarlamentarilor USR PLUS care au votat această rezoluție.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost