Vicepremierul Dan Barna (USR PLUS) consideră că legea care prevede ca educația sexuală în școli să se facă doar cu acordul părinților este una medievală.
E de neacceptat ca exact acei copii care sunt cei mai vulnerabili să nu poată participa pentru că părinții lor nu sunt conectați la agenda publică, a declarat vicepremierul Barna, luni, în cadrul unei conferințe de presă, după ședința Biroului Național USR PLUS.
„În loc să avem – și asta e poziția susținută de USR PLUS – un mecanism prin care acei părinți care din considerente religioase sau orice alte considerente își retrag copiii de la ora respectivă – și este într-adevăr dreptul lor, avem o lege care spune că la oră participă doar acei copii cu cei mai responsabili părinți. Or, în felul ăsta obligăm în continuare generații de tineri și tinere să facă lecția de educație sexuală în spatele școlii sau în toaletă”, a spus Dan Barna, potrivit Digi24.
Potrivit acestuia, legea- în actuala formă, care cere acordul părinților- este una medieval.
„Trebuie să ne gândim la copii și nu la himerele medievale ale părinților. Cei care trăiesc încă în Evul Mediu pot să-și asume lucrul ăsta, dar să-și asume retragerea copilului, nu statul să vină să spună copiii n-au dreptul la educație sexuală și doar părinții înțelepți și cărora le pasă de copii pot să-și ducă copilul la oră. Este o lege medievală și este regretabil că am văzut – de la PSD nu ne mirăm, dar am văzut și parlamentari PNL susținând această inițiativă”, a mai spus Barna.
Reamintim că președintele Iohannis a retrimis în Parlament legea care prevede ca educația sexuală în școli să se facă doar cu acordul părinților.
Senatorul Claudiu Târziu a solicitat, în luna februarie a.c., ca actul normativ care aducea modificări și completări legii privind protecția și promovarea drepturilor copilului să fie votat în forma sa inițială, nu cu modificările dorite de președintele țării care priveau eliminarea obligativității acordului părinților, respectiv menționarea explicită a sintagmei „educație sexuală”.
„Partidul AUR nu se opune procesului de educație, inclusiv a educației privitoare la viața intimă, dar se va împotrivi ferm „coruperii inocenței copiilor, așa cum recomandă anumite norme ale unor organizații cu agendă neomarxistă”. Educația „trebuie realizată în interesul superior al copilului, nefiind nimeni altcineva, în afara părinților, care să fie mai potrivit pentru a-l cunoaște, apăra și reprezenta”, a declarat, la momentul respective, co-președintele AUR, senatorul Claudiu Târziu.
Săptămâna trecută, partidul premierului maghiar Viktor Orban a propus un proiect de lege care interzice diseminarea unor conţinuturi care promovează schimbările de sex sau homosexualitatea în şcoli, după cum a relatat RostOnline.
- Zilele Culturii și Spiritualității la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia. Părintele Nicolae Steinhardt, comemorat la 102 ani de la naștere - 29 iulie 2024
- „Carnea cultivată” în laborator, tot mai aproape de autorizare pentru comercializare în UE - 28 iulie 2024
- Părintele mărturisitor Constantin Voicescu, pomenit, duminică, la Mănăstirea Cernica - 27 iulie 2024
3 comentarii la „Vicepremierul Dan Barna (USR PLUS): Educație sexuală în școli doar cu acordul părinților- o lege medievală”
Comentariile sunt închise.