Frați basarabeni de pretutindeni,
Vă înțeleg temerile și nevoia de certitudine. Vă doriți la Chișinău un guvern fără socialiști & comuniști, fără Voronin și Dodon, fără cei care v-au jefuit ani în șir, fără Usatîi și Șor? Vă doriți un guvern care să îndrepte Republica Moldova spre Vest, să o scoată de sub nefasta influență a Rusiei? Vreți să fiți siguri că noul guvern, susținut de noua majoritate parlamentară, rezultată din alegerile de mîine, nu va fura și el un miliard și nu va amîna și el reformele sine die? Atunci, e simplu: transformați-vă votul în AUR, alegeți România!
PAS-ul Maiei Sandu nu va obține singur majoritatea în Parlament, deși va lua un număr mare de mandate, probabil spre 40. Iar fără majoritate, președintele Maia Sandu nu se va putea ține de promisiuni, nici chiar dacă ar vrea. Va fi silită la o coabitare fie cu tandemul de șoc și groază Voronin-Dodon, fie cu echipelele de pradă ale lui Usatîi și Șor. Și dacă s-ar ține tare și în aceste condiții, se va ajunge exact în aceeași fundătură care a provocat alegerile parlamentare anticipate de mîine. Înțelegeți că orice alianță la guvernare cu socialist-comuniștii sau cu bandiții va duce, într-un final, la alte alegeri anticipate. Vreți să trăiți cu frică și în precaritate încă un an sau doi, după care să veniți iarăși la urne? Nu cred!
Soluția este ca AUR să intre în Parlament cu un număr semnificativ de mandate, 10 – 15, astfel încît să poată sprijini un guvern reformator, anti-corupție, pro-european și, de voie-de nevoie, pro-românesc alcătuit de PAS. Noi vom fi aliați corecți: cîtă vreme promisiunile făcute cetățenilor Republicii Moldova vor fi îndeplinite, guvernarea va primi suportul nostru. Și de la Chișinău, și de la București.
Nici un alt partid, dintre cele care ar avea șanse să acceadă în Legsilativ, nu poate fi în locul AUR. Nici alcătuirea lor, nici programul, nici exigențele politice, nici potențialul lor electoral nu le califică pentru asta. Este realitatea simplă și clară. Votul pentru AUR este nu doar unul sentimental, ci și unul foarte pragmatic, util. Judecați de zece ori și votați o dată! Dar votați!
- Libertate, unitate, credibilitate* - 9 august 2024
- Noi și ”Înalta Poartă” - 8 aprilie 2024
- SUA – UE – România, sub spectrul acelorași amenințări - 26 februarie 2024
Dacă ”îndreptarea spre Vest” presupune îmbrățișarea sodomiei ca ”drept al omului” și promovarea ”genurilor„ fluide în școli, atunci poate că mai bine ar fi cu rușii…
”Valorile europene” de acest fel sunt în contradicție flagrantă cu valorile creștine.
Suntem prinși între ciocanul rusesc și nicovala UE cu „progresismul” și ”toleranța” lor.
Sunt de părere că nu ar trebui să fim nici ”cu rușii” nici cu ”europenii”. Ci să fim NOI ÎNȘINE, așa cum am fost atunci când ca popor am înfăptuit România Mare acum 100 de ani.