Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, recunoaște că și persoanele vaccinate se pot infecta cu covid, dar vorbește despre posibile noi restricții doar pentru persoanele nevaccinate.
Valul 4 al pandemiei va fi al nevaccinaților, a spus ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, într-o intervenție la Digi24.
„Chiar dacă numărul cazurilor a crescut, oamenii vaccinați nu au risc să dezvolte cazuri severe. De asta trebuie să fim conștienți, de fapt. Chiar dacă am trecut prin boală înainte, ne vaccinăm, pentru că așa nu avem risc de a dezvolta o formă severă, chiar dacă ne infectăm cu tulpina Delta”, a spus Mihăilă.
Totuși, ministrul Sănătății spune că eventualele restricții vor viza persoanele nevaccinate.
„Cred că restricțiile vor viza în primul rând persoanele nevaccinate, dacă ar fi doar să emit o părere, cred că ar trebui să resticționăm acele evenimente care se desfășoară în spații închise cu un număr mare de participanți, dacă aceștia nu sunt vaccinați. Este doar o ipoteză de lucru, nu ceva care este pe masa guvernului. Nu este o propunere, pentru că în acest moment cifrele referitoare la incidență sunt bune, așa că în acest moment nu discutăm de restricții”, a explicat ministrul Sănătății, Ioana Mihăiă.
Nu cred că masca în aer liber, cel puțin pentru persoanele vaccinate, va fi necesară, a adăugat Mihăilă.
Reamintim că Israel, țară campioană la vaccinare, se confruntă cu o creștere a cazurilor de coronavirus, fiind anunțate noi restricții, de miercuri, după cum a relatat RostOnline.
- Zilele Culturii și Spiritualității la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia. Părintele Nicolae Steinhardt, comemorat la 102 ani de la naștere - 29 iulie 2024
- „Carnea cultivată” în laborator, tot mai aproape de autorizare pentru comercializare în UE - 28 iulie 2024
- Părintele mărturisitor Constantin Voicescu, pomenit, duminică, la Mănăstirea Cernica - 27 iulie 2024